Liderii, care au vorbit prin telefon, au subliniat importanţa cooperării de a implementa armistiţiul cerut de Naţiunile Unite, a declarat Kremlin-ul.
"Părţile au discutat despre problema din Siria în contextul situaţiei din Ghouta de Est şi despre accesul ajutorului umanitar în acea regiune, dar şi altele din Siria", se arătă într-un comunicat.
"Părţile au afirmat că depunerea unui efort comun a ajutat la aprobarea şi adoparea rezoluţiei Nr. 2401 a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite pe 24 februarie. Părţile au menţionat importanţa continuării eforturilor comune în scopul de a implementa prevederile rezoluţie cât mai curând posibil", a mai adăugat comunitatul.
Liderul rus a afirmat că armistiţiul nu este valabil şi pentru grupările teroriste din regiune.
Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeşte 270.000 de morţi.