Premierul bulgar Boiko Borisov a anunțat că va demisiona săptămâna viitoare și a cerut organizarea de alegeri anticipate, după victoria clară a candidatului susținut de socialiștii din Opoziție.
Borisov a cerut președintelui în exercițiu, Rosen Plevneliev, să numească un guvern interimar, care va fi condus cel mai probabil de un premier propus de Partidul Socialist.
În același timp, premierul a avertizat alegătorii că există pericolul ca socialiștii și partidul etnicilor turci să formeze viitorul guvern.