Potrivit unei surse apropiate anchetei, "acesta seamănă cu modul de acţiune preconizat de gruparea Stat Islamic", activă în Siria şi Irak, "de a ataca forţele de ordine".
În jurul orei locale 14.00 (15.00 ora României), un bărbat înarmat cu un cuţit a intrat în comisariat şi a rănit la faţă un poliţist care se afla la intrare, precum şi alţi doi înainte de a fi ucis de poliţiştii "prezenţi, care au făcut uz de arma din dotare", a precizat Ministerul de Interne într-un comunicat.
Agresorul, un francez născut în Burundi în 1994, cunoscut de serviciile de poliţie pentru delicte de drept comun, a "strigat Allahu Akbar (Allah este mare, în arabă) din momentul în care a intrat şi până la ultimul suflu", a declarat pentru AFP o sursă apropiată anchetei.
El nu se afla în baza Direcţiei generale de securitate internă (DGSI), potrivit acestei surse. În schimb, fratele său este cunoscut de servicii pentru poziţiile sale radicale şi a intenţionat la un moment dat să plece în Siria, dar a renunţat, potrivit aceleiaşi surse.
"Ancheta se orientează către un atentat împotriva forţelor de ordine motivat de islamismul radical", a afirmat o sursă apropiată dosarului.
Secţia antiteroristă a Parchetului din Paris s-a sesizat în legătură cu ancheta, a anunţat o sursă judiciară.
Ancheta a fost deschisă pentru tentativă de asasinat şi asociere de răufăcători, în legătură cu activitatea teroristă.
SI încurajează candidaţii la jihad, care nu sunt în măsură dintr-un motiv sau altul să ajungă pe "pământul jihadului", să lanseze atacuri împotriva "necredincioşilor", militarilor, poliţiştilor sau chiar a civililor. Franţa a fost citată explicit ca ţintă de SI după începutul raidurilor franceze în Irak.
Ministrul de Interne Bernard Cazeneuve a condamnat "agresiunea brutală" şi a salutat "sângele rece şi profesionalismul poliţiştilor prezenţi". El era aşteptat la faţa locului în cursul serii.