Statele Unite au denunțat un "asalt inacceptabil" asupra parlamentului venezuelean, controlat de opoziție și evacuat miercuri seara după nouă ore de asediu al susținătorilor președintelui Nicolas Maduro, transmite AFP, conform Agerpres.
Anterior blocării parlamentului, zeci de persoane, unele mascate sau înarmate cu bâte, îmbrăcate în roșu — culoarea partidului socialist de la putere — au pătruns în grădinile legislativului și au aruncat petarde, creând haos, au constatat jurnaliști ai agenției menționate.
Grupul de manifestanți se afla în fața clădirii pentru un protest față de opoziție, majoritară în Parlament de la începutul lui 2016, când au profitat de o întrerupere a ședinței pentru a forța poarta de acces și a ajunge până pe culoarele Adunării Naționale.
Încăierarea generală care a urmat, între susținătorii guvernului și deputați ai opoziției, s-a soldat cu rănirea a șapte parlamentari și a mai multor angajați ai legislativului.
"Această violență, comisă în timpul celebrării independenței Venezuelei, este un asalt contra principiilor democratice prețuite de oamenii ce s-au luptat pentru independența Venezuelei în urmă cu 206 ani", a scris purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat american, Heather Nauert, într-un comunicat.
Reprezentanta diplomației americane a chemat guvernul de la Caracas să asigure protecția parlamentului, îngrijirea răniților, aducerea atacatorilor în fața justiției și a cerut tuturor părților să "renunțe la violență".
Deputații, jurnaliștii și angajații sechestrați în Adunarea Națională, din centrul capitalei venezuelene, după pătrunderea în cursul dimineții a circa o sută de protestatari favorabili guvernului chavist, au putut să iasă miercuri seara. Înarmați cu scuturi, polițiști și soldați au format un cordon la ieșirea din parlament pentru a separa persoanele eliberate de susținătorii prezidențiali, dintre care unii s-au repliat pe străzile învecinate.
Cu câteva minute înaintea evacuării, președintele Parlamentului, Julio Borges, vorbise de 350 de persoane sechestrate în total, dintre care circa o sută de jurnaliști.
Manifestanții pro-Maduro și-au justificat blocarea clădirii legislativului ca un răspuns la blocarea străzilor de către opoziție de la începutul lui aprilie.
Președintele venezuelean, Nicolas Maduro, a negat orice implicare: "Condamn absolut aceste fapte. Nu voi fi complice la nicio violență", a declarat acesta, afirmând că a ordonat o anchetă.
La rândul său, Mercosur (Brazilia, Argentina, Uruguay și Paraguay) și-a exprimat "respingerea cea mai categorică" a unei astfel de agresiuni, vorbind de o "aservire" a puterii legislative de către executiv. "Acest lucru este inadmisibil în cadrul unei funcționări democratice", a subliniat comunicatul pieței comune sud-americane.
Incidentul a survenit într-un moment în care Venezuela traversează cea mai gravă criză economică și politică din ultimele decenii, cu un val de manifestații prin care se cere demisia președintelui Maduro și care s-au soldat cu 91 de morți în trei luni.