Un terminal al aeroportului din Copenhaga a fost evacuat după găsirea unui bagaj suspect, iar o staţie de metrou din Londra a fost evacuată. Oamenii au fost cu ochii în patru şi în Belgia, Germania şi Suedia.
Între timp, în Franţa, doi teroriști au fost ucişi în operaţiunea din cartierul Saint-Denis, iar o femeie s-a aruncat în aer. Potrivit unor surse, atacatorii plănuiau să atace aeroportul Charles de Gaulle şi cartierul de afaceri al Parisului. Între timp, a ieşit la iveală că Franţa se pregăteşte inclusiv pentru un eventual atac chimic. Mai exact, autorităţile acumulează stocuri de medicamente, care pot contracara efectele unui astfel de atac.
Două persoane au fost ucise într-un amplu raid ce a avut loc în cartierul parizian Saint-Denis. Ştim clar că o femeie s-a detonat însă despre identitatea celei de-a doua persoane, procurorul general nu a putut face precizări. Celula teroristă anihilată urma să comită mai multe atentate teroriste în cartierul La Défense dar şi în zona aeroportului Roissy.
Operaţiunea a fost îngreunată şi de o serie de factori: amplasarea clădirii, folosirea grenadelor, a lunetiştilor,a armelor de asalt, de faptul că o parte a tavanului s-a prăbuşit, unul dintre terorişti s-a aruncat în aer iar zona era plină de bucăţi de cadavre sau corpuri neînsufleţite care acum prin intermediul tehnicilor speciale vor trebui identificate.
Potrivit autorităţilor, operaţiunea durat cel puţin o oră şi în urma ei 8 persoane, printre care şi proprietarul apartamentului, dar şi un prieten al lui, au fost reţinute.
În operaţiunea antitero, a fost ucis un câine poliţist al forţelor speciale, botezat Diesel. Locatarii au fost evacuaţi, iar francezii din clădirile învecinate au fost sfătuiţi să rămână în case. Mai multe străzi şi şcoli au fost închise de forţele de securitate iar circulaţia metroului, a tramvaielor şi autobuzelor a fost perturbată.
Franţa se pregăteşte însă pentru ce este mai rău. Preşedintele Francois Hollande a cerut spitalelor din hexagon să ia măsuri pentru contracararea unui posibil atentat cu arme chimice. Astfel spitalele franceze sunt obligate să-şi facă stocuri de sulfat de atropină, singurul antidot cunoscut a avea efect în cazul unui atac cu substanţe neurotoxice.