Pilotul din oraşul italian Padova, angajat al unei companii care efectua zboruri intercontinentale, i-a trimis soţiei, după o ceartă, următorul mesaj telefonic: "Mă prăbuşesc în ocean cu 200 de pasageri".
Soţia s-a adresat imediat autorităţilor italiene, iar pilotul a fost ridicat din cabina avionului, cu câteva minute înainte de a decola.
În momentul incidentului, bărbatul urma să efectueze o cursă din oraşul italian Roma spre Japonia.
Conform ziarului Il Messaggero, pilotul a fost suspendat, în aşteptarea unor teste psihologice.
În martie 2015, un avion al companiei Germanwings s-a prăbuşit în Alpii Francezi, incident soldat cu 150 de morţi. Anchetatorii au stabilit că unul dintre piloţi, care suferea de depresie, a prăbuşit intenţionat avionul.