Românca omorâtă la Florenţa, VICTIMA UNUI JOC EROTIC, pentru 30 de euro Românca omorâtă la Florenţa este, aparent, victima unui joc erotic pentru care clientul a plătit 30 de euro, presupusul autor al crimei, bărbatul arestat vineri, fiind suspectat în alte nouă cazuri de agresiuni sexuale şi acte de tortură, scrie ziarul Il Libero Quotidiano.
IPOTEZĂ ŞOC: Coreea de Nord ar fi controlată de o organizaţie din umbră, nu de Kim Jong-un Kim Jong-un este liderul simbolic al Coreei de Nord, ţara fiind de fapt controlată o organizaţie din umbră, Departamentul de organizare şi conducere (OGD), susţine un fugar nord-coreean, fost apropiat al regimului lui Kim Jong-il, relatează CNN.
EXECUŢIILE în statul american Oklahoma, SUSPENDATE timp de şase luni Curtea penală de Apel din statul american Oklahoma a ordonat joi suspendarea execuţiilor timp de şase luni în acest stat, unde un condamnat a murit în agonie pe 29 aprilie, informează AFP.
Casa Albă: Vizita lui Vladimir Putin în Crimeea nu va face decât să "exacerbeze tensiunile" Casa Albă a criticat, vineri, vizita preşedintelui rus Vladimir Putin în Crimeea, teritoriu ucrainean alipit recent la Rusia, şi a afirmat că singurul rezultat al acesteia va fi "exacerbarea tensiunilor", relatează AFP.
Ucraina protestează faţă de vizita lui Vladimir Putin în Crimeea Guvernul ucrainean a "protestat ferm" faţă de vizita de vineri a preşedintelui rus Vladimir Putin pe teritoriul Crimeei, potrivit unui comunicat al Ministerului ucrainean de Externe, relatează AFP.
Un rus ar putea conduce INSURECŢIA ARMATĂ din estul Ucrainei Un colonel al serviciului rus de informaţii militare ar putea prelua conducerea insurecţiei armate din estul Ucrainei, a anunţat, vineri, un lider separatist din Slaviansk, bastion al separatiştilor proruşi, relatează AFP.
PARADĂ URIAȘĂ în Piața Roșie din Moscova. Vladimir Putin, discurs triumfal Preşedintele rus Vladimir Putin a salutat vineri "forţa triumfală a patriotismului" rus, la parada militară care marchează victoria din 1945 asupra regimului nazist, care se doreşte o demonstraţie a puterii ruse în plină criză cu Occidentul asupra Ucrainei, relatează AFP.
Ce le-a spus poliţiştilor CRIMINALUL care a CRUCIFICAT o româncă în Italia. Dovada, găsită în casă Poliţia din Florenţa a arestat vineri dimineaţa un suspect din oraş, în vârstă de 55 de ani, care locuieşte în zona Careggi şi care a mărturisit că a ucis-o pe românca Andreea Cristina Zamfir, în vârstă de 26 de ani, relatează Corriere Fiorentino în pagina electronică.
Alt tip ÎMPUŞCĂTURI la Mariupol, estul Ucrainei: 21 de MORȚI şi mai mulţi RĂNIŢI. PUTIN a ajuns în Crimeea Împuşcături în centrul oraşului Mariupol, în estul Ucrainei, după parada militară de ZIUA VICTORIEI. Surse neconfirmate, citate de Russia Today, afirmă că în incidente şi-au pierdut viaţa mai multe persoane şi mai multe persoane au fost rănite de împuşcături. UPDATE: Preşedintele rus Vladimir Putin se află în vizită oficială în Crimeea, în timp ce vicepremierul rus vizitează Transnistria.
INCENDIU SUSPECT în apropierea turnului televiziunii din Kiev Un incendiu la cabluri, considerat suspect, a izbucnit în noaptea de joi spre vineri în apropierea turnului televiziunii din Kiev, care a rămas fără curent electric, au anunţat autorităţile ucrainene, relatează AFP.
9 MAI, ZIUA EUROPEI: Ce semnificaţii are pentru români ZIUA EUROPEI este de fapt o triplă sărbătoare pentru poporul român: proclamarea independentei de stat a României la 9 mai 1877, Victoria Coalitiei Natiunilor Unite in cel de- Al Doilea Razboi Mondial la 9 mai 1945 si Ziua Europei.
Alt tip RUSIA, DEMONSTRAŢIE de FORŢĂ. Cum sărbătoreşte Putin Ziua Victoriei Demonstraţie de forţă a armatei ruse! Liderul de la Kremlin a asistat, ieri, la exerciţiile militare masive unde a fost testată capacitatea de reacţie la un atac asupra Rusiei. Astăzi, de Ziua Victoriei, Putin a ales să sărbătorească în Crimeea, în prima sa vizită în teritoriul anexat.
SEISM cu magnitudinea de 5 în Pakistan: un mort şi ZECI de răniţi Un cutremur cu magnitudinea 5 a avut loc vineri dimineaţa în sudul Pakistanului şi s-a soldat cu un mort şi cel puţin 30 de răniţi, au anunţat autorităţile locale, relatează AFP.
Rusia a primit o "foaie de parcurs" OSCE pentru soluţionarea crizei în Ucraina, anunţă Kremlinul Rusia a primit o "foaie de parcurs" a unei posibile soluţionări a crizei din Ucraina întocmite de către Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), a anunţat Kremlinul joi, relatează agenţia RIA Novosti în pagina electronică.
Românca ucisă la Florenţa va fi înmormântată în Italia Românca în vârstă de 26 de ani torturată şi ucisă în oraşul italian Florenţa va fi înmormântată în sudul Italiei, după cum a cerut familia acesteia, care beneficiază de asistenţa ambasadei României, relatează agenţia ANSA.
Formaţiunea xenofobă UKIP a angajat est-europeni pentru distribuirea de pliante electorale Formaţiunea xenofobă britanică Partidul Independenţei Marii Britanii (UKIP) a angajat imigranţi est-europeni pentru distribuirea de pliante electorale în campania premergătoare scrutinului europarlamentar, scrie Huffington Post UK, citat de Euronews.
Cutremur violent, magnitudine 6,8, în Mexic Un cutremur cu magnitudine de 6,8 a zguduit Mexicul, joi, potrivit U.S. Geological Survey, citat de USA Today.
Avionul lui Dmitri Rogozin, deviat prin România pentru a ajunge în Republica Moldova Ucraina nu a permis tranzitul avionului vicepreşedintelui rus Dmitri Rogozin prin spaţiul său aerian, astfel că aeronava va trece prin spaţiul aerian al României pentru a ajunge în Republica Moldova, anunţă oficialul rus, citat de Interfax.
Familia româncei ucise la Florenţa vrea înmormântarea în Italia Familia româncei în vârstă de 26 de ani torturată şi ucisă în oraşul italian Florenţa vrea ca aceasta să fie înmormântată în Italia, iar o fundaţie de caritate şi autorităţile locale italiene s-au oferit să suporte cheltuielile, scrie ziarul La Nazione, în ediţia online.
Furtună apocaliptică în Egipt. Imagini INCREDIBILE O furtună apocaliptică s-a abătut zilele trecute asupra unui oraş din Egipt. Localnicii au filmat uriaşa vijelie din Aswan şi au postat imaginile pe internet.
ACCIDENT DRAMATIC în Italia. Trei ROMÂNI AU MURIT Trei persoane au murit, joi dimineaţă, după ce două vehicule în care se aflau în total zece români au intrat în coliziune pe o autostradă din nordul Italiei, în apropierea oraşului Padova, anunţă autorităţile italiene, citate de ziarul Corriere della Sera.
Alt tip Ţara în care a fost instalat primul automat de marijuana din lume Pe lângă automatul de cafea şi cel de sendvişuri, canadienii au acum la dispoziţie şi automatul de... marijuana. Primul dispozitiv de acest fel, din lume, a fost pus în funcţiune la Vancouver.
Capacităţile nucleare ale Rusiei, în "ALERTĂ CONSTANTĂ". S-au efectuate TESTE de RACHETE balistice Capacităţile nucleare ale Rusiei pe uscat, pe mare şi în aer sunt în stare de "alertă constantă", a declarat joi ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, relatează AFP.
UE avertizează: Organizarea unui referendum în estul Ucrainei "ar agrava situaţia" Organizarea unui referendum, duminică, în estul Ucrainei, "ar agrava situaţia", a declarat, joi, o purtătoare de cuvânt a UE, după anunţul menţinerii consultării de către separatiştii proruşi, în pofida apelului preşedintelui rus Vladimir Putin, relatează AFP.
TREN EUROSTAR cu 450 de pasageri la bord, blocat timp de trei ore după ce a lovit un cerb Un tren Eurostar care efectua o cursă Londra-Paris, cu 450 de persoane la bord, a rămas blocat timp de aproape trei ore, în noaptea de miercuri spre joi, în Franţa, în apropiere de oraşul Lille (nord), după ce a lovit un cerb, a anunţat un purtător de cuvânt, relatează AFP.
SEPARATIŞTII nu ascultă de PUTIN: referendumul de independenţă, în 11 mai Referendumul din estul Ucrainei va avea loc duminică, au anunţat, joi, separatiştii proruşi, în pofida apelului lansat de preşedintele rus, Vladimir Putin, de a-l amâna, relatează AFP.
Fost ministru al lui Berlusconi, arestat sub acuzaţia că a ajutat un complice al Mafiei Justiţia italiană a anunţat joi arestarea lui Claudio Scajola, fost ministru în diverse guverne conduse de Silvio Berlusconi, acuzat că l-a ajutat pe un complice al Mafiei calabreze, Amedeo Matacena, să-şi ascundă averea şi să fugă din ţară, relatează AFP.
Aeronavă de pasageri, la un pas de coliziune cu un avion militar rus Un avion militar rus de recunoaștere de tip Iliușin-20M a fost aproape de o coliziune cu o aeronavă de pasageri, aparținând companiei aeriene Scandinavian Airlines (SAS), care efectua un zbor Copenhaga - Roma, trecând la numai 90 de metri pe lângă aceasta, potrivit presei norvegiene.
Coronavirusul MERS a provocat patru noi decese Ministerul Sănătății saudit a anunțat patru noi decese de persoane infectate cu coronavirusul MERS, ceea ce ridică la 121 numărul victimelor de la apariția bolii, în 2012, în Arabia Saudită, potrivit AFP.
Michelle Obama, solidară cu cele peste 200 de ELEVE răpite în Nigeria de o grupare islamistă Michelle Obama şi-a exprimat miercuri solidaritatea cu cele peste 200 de eleve răpite în Nigeria, într-un mesaj personal postat pe contul de Twitter, relatează AFP.