Preşedintele PPE: "Afirmația lui Ponta despre președinte si regimul nazist este scandaloasa" Joseph Daul, Președintele Partidului Popular European (PPE), a comentat astăzi declarația premierului român Victor Ponta, care a afirmat că "efectele asupra societăţii româneşti lăsate de cei 10 ani de regim Traian Băsescu sunt destul de asemănătoare cu cele lăsate de regimul nazist în Germani".
Alertă pe aeroportul londonez Luton. Mii de pasageri au fost evacuaţi Mii de pasageri au fost evacuaţi de pe aeroportul londonez Luton, din cauza unui colet suspect.
DISPARIȚIA cursei MH370, un mister total Se împlinesc şase luni de la dispariţia avionului Malaysia Airlines MH370. Rudele pasagerilor au luat parte la o ceremonie religioasă organizată la Beijing, în memoria celor care nu au fost găsiţi nici până acum. Avionul dispărut avea 239 de oameni la bord şi zbora de la Kuala Lumpur la Beijing.
Poroșenko face o vizită la Mariupol, pentru a-și încuraja trupele să reziste în fața separatiștilor Președintele Petro Poroșenko a sosit, astăzi, în orașul-port Mariupol, pentru a încuraja trupele ucrainene și cetățenii acestei localități strategice, de la Marea Azov, să reziste în fața unui posibil asediu al separatiștilor proruși, informează Reuters.
America, fără soluţii. Anul în care China va fi cea mai mare economie din lume China va depăşi Statele Unite în următorul deceniu, devenind cea mai mare economie la nivel global, ca urmare a triplării Produsului Intern Brut (PIB), de la 10 trilioane de dolari în prezent, la 28,25 trilioane de dolari, potrivit unui raport al companiei de consultanţă IHS Economics din SUA.
Ministrul ungar al Apărării: Criza ucraineană a sporit importanța NATO Ministrul ungar al apărării, Csaba Hende, a declarat că evenimentele tensionate din Ucraina au sporit valoarea NATO, importanța sectoarelor de apărare ale țărilor individuale, precum și rolul Europei Centrale în cadrul Alianței.
Lovitură DURĂ primită de lira sterlină. A CĂZUT într-o singură zi Lira sterlină s-a depreciat luni la minimul ultimelor zece luni faţă de dolar, din cauza incertitudinilor privind viitorul Scoţiei în Regatul Unit, transmite BBC.
Bilanțul victimelor în Ucraina, peste 3.000 de morți Șeful departamentului ONU pentru drepturile omului, Ivan Simonovic, a declarat, astăzi, că numărul persoanelor ucise, în conflictul din sud-estul Ucrainei, a crescut la peste 3.000 de morți, dacă sunt incluse și victimele zborului MH17, însă a precizat că cifra reală ar putea fi mai mare, informează Reuters.
Ebola: Guvernul din Sierra Leone ”va închide” țara timp de 4 zile Guvernul din Sierra Leone va impune o interdicție de circulație și "va închide" țara, în perioada 18 -21 septembrie, în încercarea de a frâna răspândirea virusului Ebola, care a făcut 700 de morți în această țară, precizează agenția EFE.
Prinţul William şi ducesa Kate aşteaptă al doilea copil Prinţul William şi ducesa Kate Middleton vor fi părinţi pentru a doua oară.
Avertisment sumbru din România: "Un conflict militar NATO-Rusia nu s-ar putea încheia decât nuclear" Dacă Rusia ar ataca România, ar fi în război cu întregul NATO, spune la RFI România europarlamentarul PSD, Ioan Mircea Paşcu, fost ministru al Apărării. El avertizează că un eventual conflict militar între Rusia şi NATO "nu se poate încheia decât nuclear".
OFICIAL SUA, către Guvern: Ordonanţele de urgenţă creează incertitudine şi stagnează creşterea Hoyt Yee, asistentul adjunct al secretarului de Stat pentru Europa şi Eurasia, a declarat luni, la Bucureşti, că schimbările bruşte ale regulilor jocului pot leza serios unele afaceri, iar folosirea ordonanţelor de urgenţă creează incertitudine, sperie investitorii şi stragnează creşterea economică, scrie Mediafax.
Adevaratul motiv pentru care Putin ataca estul Ucrainei Spectrul amenintarii cu noi sanctiuni din partea Vestului a aruncat rubla la noi cote minime istorice. Anul acesta, valoarea sa a scazut cu 12%. Inflatia va creste cu inca 1%. Peste 100 de miliarde de dolari, capital strain, s-au scurs din tara. Singura problema este ca problemele economice ale Rusiei nu l-au speriat pe Putin care isi continua ambitiile in estul Ucrainei.
AMENINŢAREA TERIBILĂ a Rusiei după sancţiunile impuse de Occident Guvernul rus nu exclude posibilitatea ca Rusia să-şi închidă spaţiul aerian ca răspuns la noi sancţiuni sectoriale occidentale, a declarat premierul Dmitri Medvedev într-un interviu pentru ziarul de afaceri Vedomosti, citat de Mediafax.
Kiev: Rusia vrea să creeze în estul Ucrainei un fel de Transnistrie Ucraina va trebui să instituie legea marţială în regiunile Doneţk şi Lugansk (est), dacă armistiţiul intrat în vigoare vineri nu va avea rezultate pozitive, a declarat duminică premierul ucrainean, Arseni Iaţeniuk, citat de agenţia RIA Novosti. Preşedintele rus "vrea să creeze pe teritoriul regiunilor Lugansk şi Doneţk un fel de Transnistrie, Abhazie sau Osetie (de Sud) a mai aspus acesta, potrivit Mediafax.
Ponta: Bătălia adevărată cu Federația Rusă nu va fi cu arme convenționale, ci cu energie România trebuie să își consolideze securitatea energetică, a declarat, luni, premierul Victor Ponta, în condițiile în care, în opinia sa, "bătălia adevărată cu Federația Rusă nu va fi cu arme convenționale, ci cu energie".
Rusia vrea să introducă restricţii pe Internet. "Nu poate fi suprimat, dar..." Premierul rus Dmitri Medvedev a declarat că internetul nu ar trebui să rămână un mediu de comunicare nereglementat, relatează ITAR-TASS.
Rusia amenință Ucraina cu restricționarea alimentării cu electricitate Premierul rus, Dmitri Medvedev, a declarat, astăzi, că Rusia ar putea să demareze restricționarea alimentării cu electricitate a Ucrainei, dacă tăierile de curent din Crimeea vor continua, potrivit cotidianului Vedomosti, citat de RIA Novosti.
Ucraina nu va mai fi dependentă de gazul rusesc în cinci ani Ucraina nu va mai fi dependentă de gazul rusesc în cinci ani, a declarat duminică premierul Arseni Iaţeniuk, într-un interviu pentru postul ucrainean de televiziune '1+1', transmite RIA Novosti.
În ce condiţii va fi EXTRĂDAT în SUA Edward Snowden Edward Snowden, fostul consultant al Agenţiei Naţionale americane pentru Securitate (NSA), nu riscă să fie extrădat în mod automat în Statele Unite în cazul în care vine în Elveţia, a anunţat, duminică, agenţia de presă ATS, relatează AFP.
DALAI LAMA, atac la VLADIMIR PUTIN: Vrea să reconstruiască Zidul Berlinului Dalai Lama l-a criticat duminică, într-un interviu pentru presa germană, pe preşedintele rus Vladimir Putin, apreciind că este "egocentric" şi că vrea "să reconstruiască Zidul Berlinului" prin conflictul actual din estul Ucrainei.
Barack Obama va prezenta miercuri "un plan de acţiune" împotriva grupării Stat Islamic Preşedintele american, Barack Obama, a anunţat că îşi va prezenta miercuri "planul de acţiune" pentru lupta împotriva Statului Islamic, afirmând că nu prevede trimiterea de trupe americane pe teren şi că nu intenţionează să lanseze "echivalentul războiului în Irak".
Zece turci au murit într-un accident de muncă Zece turci care lucrau pe un şantier de construcţii unde se ridică un bloc turn cu 42 de etaje, la Istanbul, au murit sâmbătă când ascensorul lor a căzut 32 de etaje, zdrobindu-se de pământ, a anunţat presa sâmbătă.
Lider al separatiştilor: Vom ajunge la graniţa cu România Liderul separatist al republicii autoproclamate Donetsk a afirmat, intr-un interviu pentru BBC, ca va fi "multumit" atunci cand armata sa va ajunge la granita cu Romania.
Mărturia TERIFIANTĂ a unei femei TORTURATE la Doneţk Separatiştii proruşi au torturat o femeie, apoi au expus-o în plin centru al bastionului lor Doneţk, unde alte femei au lovit-o cu picioarele şi i-au zdrobit roşii pe faţă pentru că s-a declarat susţinătoare a Kievului.
Cele 12 puncte ale acordului cu REBELII din Ucraina: ucigaşii nu vor fi urmăriţi de justiţie Kievul şi separatiştii proruşi au semnat, miercuri, la Minsk un "protocol" de încetare a focului în estul Ucrainei care cuprinde 12 puncte principale, potrivit documentului furnizat de Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), care a participat la negocieri.
Un bogătaş de 24 de ani a ŞOCAT Japonia: vrea să aibă 1.000 de copii Un tânăr bogătaş japonez a reuşit să conceapă peste 30 de copii cu ajutorul unor mame purtătoare, în Thailanda. Dorea circa 1.000, şi să procreeze până la moarte.
O ţară în pericol să "DISPARĂ". Scutecele de bătrâni, mai vândute decât cele pentru copii Populatia uneia dintre cele mai mari puteri ale lumii, in pericol. Criza demografica e atat de grava, incat tara "ar putea in cele din urma sa dispara", scrie Incont.ro.
Exerciţii NATO la graniţa Rusiei. Aliaţii se joacă cu FOCUL Exerciţiile militare ale NATO trebuie să arate "sus şi tare" că Alianţa este pregătită să îşi apere ţările membre, a declarat sâmbătă la Riga un oficial de rang înalt, generalul Hans-Lothar Domrose, cu ocazia unui exerciţiu care are loc în Ţările Baltice, Germania şi Polonia.
Kissinger îl îndeamnă pe Obama să lanseze un ATAC TOTAL împotriva jihadiştilor Fostul secretar american de stat Henry Kissinger îl îndeamnă pe preşedintele Barack Obama "să lanseze un atac total" împotriva grupului jihadist Statul Islamic (SI) în Siria şi Irak, atrăgând totodată atenţia că americanii au devenit "spectatori" în Orientul Mijlociu.