Ponta şi Nuland au discutat despre Parteneriatul România-SUA şi coaliţia împotriva Statului Islamic Premierul Victor Ponta, aflat în SUA cu ocazia Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, s-a întâlnit cu Victoria Nuland, subsecretar de stat american pentru Afaceri Euroasiatice, cu care a discutat despre consolidarea Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii.
Avioane militare iordaniene participă la raiduri aeriene în Siria Aviaţia militară iordaniană a participat, miercuri, la raiduri aeriene în Siria, împotriva poziţiilor grupului terorist sunnit Stat Islamic, afirmă doi oficiali americani.
Barack Obama promite distrugerea grupului terorist Stat Islamic, catalogat drept "reţeaua morţii" Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a lansat un apel pentru intensificarea eforturilor în scopul distrugerii grupului terorist Stat Islamic, pe care l-a catalogat drept "reţeaua morţii".
Francois Hollande promite continuarea raidurilor aeriene contra grupului terorist Stat Islamic Preşedintele Franţei, Francois Hollande, a convocat Consiliul Naţional de Apărare ca reacţie la decapitarea unui cetăţean francez în Algeria şi a promis continuarea raidurilor aeriene în Irak contra grupului terorist Stat Islamic.
Ambasadorul Poloniei: Atitudinea imperialistă a Rusiei afectează modul de viață în regiune Ambasadorul Poloniei la București, Marek Szczygiel, a declarat că atitudinea imperialistă și agresivă a Rusiei afectează modul de viață al locuitorilor din regiune, inclusiv piețele de desfacere ale exportatorilor polonezi.
INCREDIBIL! Asta e consecinţa războiului! Preţul gazelor ar putea creşte de patru ori Preţul gazelor din Ucraina ar putea creşte de patru ori până la sfârşitul anului, în condiţiile în care compania naţională de petrol şi gaze Naftogaz se pregăteşte să introducă un tarif unic pentru toate categoriile de consumatori, potrivit agenţiei ucrainene de presă UNIAN, citată de RIA Novosti.
Barack Obama evocă, în discursul la ONU, "tensiunile rasiale" din Statele Unite Preşedintele Barack Obama a evocat, miercuri, în discursul susţinut la Adunarea Generală a ONU, "tensiunile rasiale" cu care se confruntă societatea americană, reamintind manifestaţiile din oraşul Ferguson, după ce un tânăr de culoare a fost împuşcat de un poliţist.
Turistul francez, decapitat de ISLAMIȘTI Cetăţeanul francez răpit în Algeria a fost decapitat de o grupare afiliată grupului terorist Stat Islamic, relatează AFP.
Olanda, lovitură pentru STATUL ISLAMIC: Pune la dispoziție avioane F 16 pentru a-i ataca Guvernul olandez este gata să pună la dispoziție pentru lupta împotriva grupului jihadist Statul Islamic (SI) mai multe avioane de luptă F-16, au relatat miercuri mai multe media olandeze, informează AFP.
Care este ierarhia grupării STATUL ISLAMIC. Ce structuri are Gruparea teroristă Stat Islamic în Irak şi Siria are structuri militare şi politice, inclusiv servicii pentru furnizarea de alimente şi gaz natural, afirmă experţi ai Institutului pentru Analize şi Cercetări în domeniul Terorismului (Terrorism Research and Analysis Consortium - TRAC).
Video OBAMA, criticat pentru o GAFĂ URIAȘĂ, când a coborât din AVION Preşedintele american Barack Obama a fost criticat dur pe reţelele sociale, după ce a salutat un puşcaş marin la coborârea din elicopterul prezidenţial în timp ce ţinea în mână o cană de cafea.
Un PREȘEDINTE a primit un plic ce conținea PRAF ALB. Ce spun cercetările Pe numele președintelui ceh Milos Zeman, la Castelul din Praga (Hrad, reședința prezidențială) a venit miercuri un plic ce conținea un praf alb cu o compoziție necunoscută, informează ITAR-TASS.
LAVROV, declarație ȘOC despre TERORIȘTI Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a atras miercuri din nou atenția SUA asupra faptului că teroriștii nu pot fi împărțiți în 'răi' și 'buni', informează ITAR-TASS.
LECH WALESA vrea ca Polonia să cumpere sau să închirieze ARME, pentru a se proteja de RUȘI Fostul preşedinte polonez Lech Walesa şi-a exprimat dorinţa ca ţara sa "să împrumute sau să închirieze" arme nucleare pentru a răspunde ameninţării reprezentate, în opinia sa, de Rusia lui Vladimir Putin, potrivit unui interviu publicat miercuri de cotidianul Rzeczpospolita şi citat de AFP.
Comandantul trupelor NATO: RUSIA a revenit la comportamentul din perioada Războiului Rece Peter Hudson, comandantul trupelor maritime ale NATO, declară, într-un interviu acordat MEDIAFAX,că forţele armate ruse au revenit la tipul de comportament din perioada Războiului Rece,subliniind că exerciţiile din Marea Neagră arată cetăţenilor angajamentul Alianţei în ceea ce priveşte securitatea.
Musulmanii din Europa, mișcare de forță împotriva Statului Islamic O zi împotriva urii și injustiției în Germania, un marș în Norvegia, o campanie pe Twitter în întreaga lume lansată din Anglia și apeluri în Franța împotriva organizației Statul Islamic - musulmanii se mobilizează împotriva jihadiștilor din Irak și Siria, relatează miercuri AFP.
Politician RUS: Țara trebuie condusă de un ȚAR ATOTPUTERNIC care să dețină toată PUTEREA Politicianul Vladimir Jirinovski consideră că Rusia ar trebui condusă de un împărat sau un ţar, care să fie înlocuit la fiecare zece ani şi care să deţină toată puterea, relatează Moscow Times, în ediţia electronică.
David Cameron, GAFĂ de NEIERTAT: ce a spus despre REGINA ELISABETA a II. Nu ştia că e înregistrat Premierul britanic David Cameron a răsuflat uşurat după eşecul referendumului de independenţă din Scoţia. Dar tot a comis o gafă colosală. Aflat la New York pentru Adunarea Generală a ONU, liderul de la Londra a fost auzit făcând comentarii total nepotrivite la adresa reginei Elisabeta a doua. "A tors ca o mâţă când i-am anunţat rezultatul", a spus premierul într-o conversaţie privată surprinsă de jurnaliştii cu urechea fină şi microfoanele pornite.
Incredibil. Ce a făcut un muncitor român din Dubai, după ce a găsit 3 000 de euro într-un container Un român pe nume Radu Hajdu, care lucrează la un centru de reciclare a gunoiului din Dublin, a găsit aproximativ 3.000 de euro într-un container şi i-a predat imediat şefului său, banii ajungând astfel rapid la proprietarul de drept, relatează Irish Independent în ediţia electronică.
Metroul londonez va circula 24 de ore din 24 în weekend, din septembrie 2015 Metroul londonez, care transportă până la 4 milioane de călători pe zi, va funcționa 24 de ore din 24 la fiecare sfârșit de săptămână, începând din 12 septembrie 2015, a anunțat miercuri Transport for London (TFL).
Justiţia franceză a suspendat ancheta într-un dosar care îl vizează pe Nicolas Sarkozy Curtea de Apel a suspendat marți ancheta care îl vizează pe fostul președinte Nicolas Sarkozy, suspectat că a încercat să obțină de la un magistrat informații într-un dosar judiciar în care este implicat, a declarat miercuri pentru AFP o sursă apropiată de acest dosar, notează Agerpres.
GEST INCREDIBIL: Ce a făcut un român care a găsit 3.000 de euro într-un container din Dublin Un român pe nume Radu Hajdu, care lucrează la un centru de reciclare a gunoiului din Dublin, a găsit aproximativ 3.000 de euro într-un container şi i-a predat imediat şefului său, banii ajungând astfel rapid la proprietarul de drept, relatează Irish Independent în ediţia electronică.
Kievul afirmă că tătarii şi ucrainenii din Crimeea sunt ameninţaţi cu represalii din partea Moscovei Tătarii şi ucrainenii care locuiesc în Crimeea sunt ameninţaţi cu represalii din partea Rusiei, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe, Evgheni Perebiinis, citat de agenţia oficială Ukrinform, în pagina electronică.
Presupus TERORIST, care a înjunghiat doi poliţişti, UCIS în Australia Poliţia australiană a doborât un presupus "terorist" care tocmai înjunghiase doi poliţişti într-un comisariat, la o zi după apelul grupării extremiste Stat Islamic (SI) de a ucide cetăţeni australieni, au anunţat miercuri surse oficiale, citate de AFP.
Lumea se confruntă cu crize fără precedent de la cel de-al Doilea Război Mondial - comisar UE Lumea se confruntă cu crize la un nivel fără precedent după cel de-al Doilea Război Mondial, iar comunitatea în curând nu va mai putea răspunde umanitar, a avertizat marţi comisarul european pentru ajutor umanitar, Kristalina Gheorghieva, citată de AFP.
Alt tip Primele imagini de la atacurile aeriene ale SUA împotriva Statului Islamic Avioane militare din Statele Unite, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Iordania, Bahrain şi Qatar au efectuat marţi raiduri aeriene în Siria, vizând poziţii ale grupului terorist sunnit Stat Islamic şi ale unei celule Al-Qaida, Khorasan.
Cine este Khorasan, misterioasa grupare teroristă vânată de SUA în Siria Statele Unite i-au "eliminat" în Siria pe membrii grupării Khorasan, formată din foşti combatanţi ai Al-Qaida, care ameninţau interesele americane, a anunţat, marţi, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, scrie Mediafax.
Ninsori şi condiţii de îngheţ în regiuni muntoase din Bulgaria şi Polonia Ninsori şi condiţii de îngheţ s-au înregistrat în Munţii Petrohan din Bulgaria şi în Munţii Tatra, în Polonia, anunţă autorităţile meteo din cele două ţări, precizând că transporturile au fost afectate.
Statul Islamic caută neveste pentru luptătorii de pe front Statul Islamic a început să recruteze femei, pentru a se mărita cu luptătorii de pe front și pentru a naște copii, ca parte a unei strategii de întemeiere a statului, prin intermediul mesajelor postate pe rețelele de socializare, scrie Los Angeles Times.