Articolele din categoria EXTERN:

Un avion militar al SUA s-a prăbușit. 11 oameni au murit
Un avion militar al SUA s-a prăbușit. 11 oameni au murit
Un avion de transport militar american C-130 s-a prăbușit pe un aerodrom din Afganistan vineri la scurt timp după miezul nopții (19.30 GMT joi), ucigând toate cele 11 persoane la bord, a anunțat armata americană, adăugând că nu au existat informații asupra unui foc inamic în acel moment, informează Reuters, citată de Agerpres. Talibanii au revendicat totuși prăbușirea avionului. 'Mujahedinii noștri au doborât aparatul american la Jalalabad', declară pe Twitter purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid.
Dan Dungaciu: Miza Rusiei în Siria nu este Bashar al-Assad, ci repoziţionarea ei pe harta globală Exclusiv
Dan Dungaciu: Miza Rusiei în Siria nu este Bashar al-Assad, ci repoziţionarea ei pe harta globală
Rusia, care susţine încercările preşedintelui sirian Bashar al-Assad de a rămâne la putere, a lansat miercuri, 30 septembrie, atacuri aeriene în Siria, primul său angajament militar în străinătate după patru decenii. Deşi ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a precizat că operaţiunile vizează exclusiv grupărea Stat Islamic (SI), Statele Unite şi aliaţii lor şi-au exprimat îngrijorarea că Moscova îi bombardează, de fapt, pe rebelii susţinuţi de Occident, care luptă împotriva lui al-Assad.
Rusia vrea o coaliție antiteroristă, deși a început bombardamentele în Siria. Ce a prezentat la ONU
Rusia vrea o coaliție antiteroristă, deși a început bombardamentele în Siria. Ce a prezentat la ONU
Rusia a prezentat în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite un proiect de rezoluţie, în vederea creării unei largi coaliţii antiteroriste la care să participe şi Administraţia Bashar al-Assad. Proiectul condamnă "organizaţii teroriste" precum Stat Islamic, Al-Qaida şi Frontul al-Nusra, filiala siriană a reţelei Al-Qaida. Asta în contextul în care Rusia a iniţiat, miercuri, raiduri aeriene în Siria, vizând, oficial, reţeaua teroristă Stat Islamic, însă, potrivit unor surse, aviaţia militară rusă a atacat poziţii insurgente, spre nemulţumirea Statelor Unite şi a altor ţări occidentale, informează site-ul cotidianului Le Figaro.
Premierul israelian, la ONU: Israelul va face totul pentru a-și apăra statul și poporul
Premierul israelian, la ONU: Israelul va face totul pentru a-și apăra statul și poporul
Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a declarat, joi, în cadrul celei de-a 70-a sesiuni anuale a Adunării Generale a Națiunilor Unite, că Israelul nu va permite niciunei forțe din lume să-i amenințe viitorul și va face totul pentru a-și apăra statul și poporul. Mai mult, Netanyahu a acuzat ONU că este ''în mod obsesiv ostilă'' față de țara sa și că a păstrat o ''liniște absolută'' cu privire la amenințările Iranului contra poporului israelian, potrivit AFP și Reuters.
Putin critică informațiile apărute în presă despre victimele din Siria: Sunt atacuri informaționale
Putin critică informațiile apărute în presă despre victimele din Siria: Sunt atacuri informaționale
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a calificat drept "atacuri informaționale" afirmațiile apărute în unele mass-media occidentale conform cărora atacurile aviației ruse în Siria s-ar fi soldat cu victime în rândul civililor. În acest context, Putin și-a exprimat speranța că Rusia și SUA vor crea un mecanism permanent pentru schimb de informație cu privire la Siria, informează agenția de presă TASS.