"Să le ceri oamenilor să rămână în case şi să opreşti mişcarea oamenilor reprezintă metode prin care câştigăm timp şi reducem presiunea asupra sistemului de sănătate. Aceste măsuri însă nu sunt suficiente pentru a stopa epidemia", a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.
"Lansăm un apel la adresa tuturor ţărilor să folosească acest răgaz pentru a ataca virusul", a adăugat el.
Ţările trebuie să-şi extindă şi să-şi perfecţioneze sistemele de sănătate şi să implementeze sisteme pentru identificarea fiecărui caz suspect. În plus, trebuie să crească numărul de teste pentru depistarea virusului, conform oficialului OMS.
În prezent sunt peste 450.000 de cazuri de coronavirus confirmate la nivel mondial și peste 20.000 de decese.
Un sfert din populația planetei trăiește acum sub o formă de restrângere a libertății de circulație.
Pandemia pare să se extindă în Spania mai rapid decât în Italia și China. Sună sinistru, dar acesta este avertismentul specialiștilor.
Ibericii au mai înregistrat un record înfiorător - încă 738 decese în 24 de ore. În total au murit peste 3.400 de oameni și sunt peste 47.000 de cazuri de infectare depistate.
La rândul ei, Italia a ajuns la 7.503 morţi şi peste 74.000 de îmbolnăviri.