"Suntem în discuţii cu Gazprom", a arătat biroul de presă al OMV, citat de agenţia rusă de ştiri, scrie Mediafax.ro.
Anterior, directorul general al OMV, Gerhard Roiss, a afirmat că grupul austriac nu a fost consultat de către Gazprom înaintea anunţului privind întreruperea lucrărilor la South Stream. Roiss a menţionat că se aşteaptă la o rundă de convorbiri cu oficialii Gazprom în privinţa proiectului.
Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat luni că Rusia nu poate continua realizarea proiectului de gazoduct ruso-italian South Stream din cauza obiecţiilor Comisiei Europene.
Putin a apreciat că poziţia Uniunii Europene în legătura cu proiectul South Stream nu este constructivă şi din acest motiv Rusia îşi va reorienta resursele către alte state.