Soldaţii, în marea lor majoritate membri ai forţelor speciale, îndeplinesc o misiune de "consiliere şi asistenţă" a luptătorilor din Forţele Democratice Siriene (FDS, antijihadiste), a precizat colonelul Ryan Dillon, subliniind că aceştia nu luptă în mod direct, ci coordonează în special loviturile aeriene, scrie Agerpres.
Aceşti soldaţi se găsesc astfel mai aproape de lupte decât forţele americane care asistă armata irakiană la Mosul. "Ei sunt mult mai expuşi la contactul cu inamicul decât în Irak", a declarat Ryan Dillon.
Ofensiva pentru recucerirea Raqqa de la gruparea jihadistă a început în noiembrie. Pe 6 iunie, luptătorii din FDS - o alianţă de combatanţi kurzi şi arabi - au intrat în Raqqa. Din iulie, aceştia au făcut breşe în zidul care înconjoară oraşul vechi din Raqqa, ultimul mare fief urban al organizaţiei jihadiste în Siria.
Potrivit lui Ryan Dillon, SI utilizează din ce în ce mai mult drone încărcate cu explozibil, o tactică folosită de asemenea la Mosul.
Armata americană rămâne discretă asupra prezenţei sale exacte în Siria, dar deja a dezvăluit că circa 500 de membri ai forţelor speciale se află pe teren pentru a forma şi susţine FDS.