Femeia a murit sâmbătă, la cascada Na Muang, din Koh Samui, după ce a alunecat în timp ce făcea o fotografie.
Salvatorii au fost trimiși la fața locului, dar nu au putut să o salveze pe româncă, a declarat Chayapon Intarasupa, primarul districtului Koh Samui, citat de Bangkok Post.
Prietenul tinerei le-a spus salvatorilor că aceasta făcea o fotografie pe marginea celui de-al patrulea nivel al cascadei și că a alunecat și s-a lovit la cap. Tânăra avea cetățenie română, însă locuia în Austria. De câteva zile se afla în vacanță în Thailanda.
Pe 14 noiembrie 2019, un turist francez în vârstă de 30 de ani, a căzut și a murit, tot în timp ce încerca să-și facă un selfie și stătea prea aproape de margine.