"Acest punct din istoria noastră naţională nu trebuie interpretat ca o victorie a unui partid asupra altuia sau a unei facţiuni asupra alteia. Acesta este momentul în care mergem mai departe şi renunţăm la etichetele puse celor care vor să iasă sau să rămână" a spus Boris Johnson.
De cealaltă parte, liderul laburist Jeremy Corbyn a admis că publicul vrea să iasă din impasul provocat de Brexit, dar a avertizat că acordul prim-ministrului rămâne unul dezastruos pentru ţară.
Deputaţii britanici vor mai avea trei zile la dispoziţie la începutul anului viitor pentru a finaliza procesul legislativ, legea urmând să intre în vigoare după ce va primi şi girul Camerei Lorzilor. Apoi, după acordul Reginei, mai rămâne ca Parlamentul European să ratifice documentul.