De sâmbătă, obligativitatea purtării măştii de protecţie a fost suspendată în mare parte din ţară, iar restaurantele şi-au putut servi din nou clienţii seara, pentru prima dată după doi ani.
Situaţia din spitale - în special în secţiile de terapie intensivă - se menţine însă stabilă.
Miercuri, ministrul austriac pentru Afaceri Europene şi afaceri constituţionale, Karoline Edtstadler, a anunţat că Austria va suspenda cerinţa legală privind vaccinarea obligatorie împotriva COVID-19 a adulţilor, la sfatul unui grup de experţi.
Edtstadler a declarat că această obligativitate nu se justifică având în vedere pericolul relativ scăzut prezentat de varianta Omicron a coronavirusului. Situaţia urmează să fie reanalizată după trei luni, a precizat ministrul Sănătăţii, Johannes Rauch.
Legea privind vaccinarea obligatorie a intrat în vigoare pe 5 februarie în Austria. Potrivit acesteia, orice persoană care lua decizia de a nu se vaccina era pasibilă de o amendă de până la 3.600 de euro.
Austria a fost una dintre primele ţări care a introdus vaccinarea obligatorie. Majoritatea celorlalte ţări din Uniunea Europeană s-au limitat la obligativitatea doar pentru anumite grupe de vârstă.
Rata de vaccinare împotriva COVID-19 în Austria se menţine în jur de 70%.