Televiziunile ruseşti dau cetățenilor impresia că Al Treilea Război Mondial a început deja, observă AFP. La principala televiziune de stat, un prezentator spune că bateriile antiaeriene mobilizate de Rusia în Siria vor doborî avioanele americane.
La Rossia 24, un reportaj a prezentat pregatirea adăposturilor antinucleare din Moscova. Guvernul Rusiei a lansat de altfel zilele trecute un exerciţiu naţional de apărare civilă, pentru a se asigura că populaţia este pregătită corespunzător în eventualitatea unui atac nuclear, chimic sau biologic din partea statelor occidentale.
La Sankt Petersburg, site-ul de ştiri Fontanka anunţă ca guvernul ar putea raţiona pâinea ca pregătire pentru un viitor război, în pofida explicaţiilor autorităţilor, care afirmă că vor doar să stabilizeze preţul făinii.
Iar la radio, se discută despre exerciţii de „apărare civilă“ care mobilizează, potrivit Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă, 40 de milioane de ruşi timp de o săptămână. Programul include evacuări de imobile şi simulări în caz de incendiu.
Anunțul militarilor SUA: Războiul cu Rusia e garantat. Va fi rapid și foarte letal
Ziarul britanic The Daily Star a relatat, zilele trecute, că Vladimir Putin le-ar fi cerut oficialilor ruşi să-şi recheme din străinătate toate rudele, pe fondul tensiunilor tot mai mari între Moscova şi Occident. Informația a fost negată ulterior de Rusia, dar senzația de pregătire pentru ce e mai rău a rămas.
În teren, lucrurile merg la fel de sumbru. Washingtonul a întrerupt negocierile cu Rusia pe tema Siriei, iar Vladimir Putin a mers chiar mai departe și a rupt un acord nuclear cu SUA. Între timp, Moscova își consolidează puterea militară din Siria, avertizând în același timp SUA să nu lanseze atacuri asupra forțelor regimului al-Assad.
Liderul de la Kremlin a mutat și în Europa, trimițând rachete Iskander în enclava Kaliningrad, chiar dacă pentru un exercițiu militar temporar.
Avertisment cumplit: Perioada actuală, "mai periculoasă decât Războiul rece"
Toate vin în contextul alegerilor prezidențiale din SUA, Putin încercând astfel să dețină inițiativa în relațiile cu SUA, indiferent de cine va câștiga scrutinul.
Totuși, în ciuda retoricii, analiștii nu se așteaptă prea curând la un conflict.
Konstantin Kalachev, directorul Political Expert Group, un think-tank de la Moscova, asigură că situația nu este la fel de tensionată precum cea de după anexarea Crimeei.
"Acum, Putin este văzut ca un jucător foarte priceput, care ridică mizele și încearcă să își păcălească partenerii", spune Kalachev.