"Pentru cei care fug de persecuție, teroare și război, canadienii vă vor primi, indiferent de religie. Puterea noastră stă în diversitate. #WelcomeToCanada"
Este mesajul postat de Justin Trudeau la câteva ore după ce interdicția anunțată de Donald Trump pentru refugiați și pentru cetățenii din 7 țări musulmane a provocat o undă de șoc în lume.
Preşedintele Donald Trump a semnat vineri noaptea un ordin executiv pentru a închide temporar graniţele naţionale pentru refugiaţi, precum şi pentru cetăţenii din şapte ţări predominant musulmane, precum Irak, Iran, Libia, Sudan, Somalia, Siria şi Yemen. Decizia sa a fost pusă imediat în aplicare de autorităţile americane, care i-au reţinut pe refugiaţii deja îmbracaţi în avioane cu destinaţia Statele Unite în momentul semnării ordinului executiv la Casa Albă, relatează jurnaliştii New York Times