Marinarii sunt cei care au descoperit şi adus la mal valiza şi bărbaţii au avut un adevărat şoc atunci când au deschis-o: în ea se afla trupul neînsufleţit al unei femei. Poliţia şi-a început ancheta descoperind un adevăr înfiorător: femeia aflată în valiză este de origine asiatică şi a murit, probabil, de foame, dar era încă în viaţă şi foarte malnutrită când a fost băgată în valiză.
Poliţia a descoperit, cu certitudine, că nu este vorba de femeia de origine asiatică care a dispărut într-o croazieră pe Mediterana şi al cărui soţ german a fost arestat în Roma, pentru că nu a anunţat imediat dispariţia soţiei sale şi pentru că a încercat să fugă cu copiii lor din ţară.
Din păcate, scrie Daily Beast, se pare că femeia din valiză ar fi una dintre miile de imigrante fără documente din China, care lucrează în fabrici ilegale în Italia. Foştii muncitori din aceste fabrici susţin că aveau parte de condiţii extrem de aspre şi că dispar întotdeauna cadavrele muncitorilor morţi.