Sute de activişti care militează pentru independenţa Tibetului sunt aşteptaţi astăzi la Londra, la un marş de protest faţă de violenţele din regiune.
Bilanţul oficial al ciocnirilor din capitala Tibetului, Lhasa, este de 19 morţi, însă protestatarii susţin că numărul celor ucişi sau răniţi ar ajunge de fapt la 100.
Manifestanţii acuză poliţia chineză că a reprimat violent protestele, prin care tibetanii au marcat 49 de ani de la o revoltă împotriva dominaţiei chineze în regiune. Un purtător de cuvânt al poliţiei londoneze a spus că se aşteaptă ca marşul să fie paşnic. Protestatarii trec şi prin faţa ambasadei Chinei, unde au de gând să cânte imnul Tibetului.