"Cea mai căutată capitală este Londra, metropola Marii Britanii, urmată de Paris şi Amsterdam. Oraşele europene domina clasamentul, ocupând primele 7 poziţii în ierarhia atragerii turiştilor. Istoria bogată, bogăţiile naturale, nivelul de trai, sau normele de igienă specifice statelor din vestul continentului contribuie împreună la dezvoltarea industriei turismului", se arată în analiză realizată de momondo.ro.
Între capitalele ţărilor europene, Bucureşti ocupă locul 28, fiind întrecut de Belfast (Irlanda de Nord), Cardiff (Ţara Galilor) şi Riga (Letonia). În schimb, la nivel mondial, capitala ţării noastre se află pe locul 61, depăşind Tbilisi, capitala Georgiei, dar atragând mai puţini turişti decât Beirut (locul 60) sau Jakarta (locul 59).
Analiza mai arată că turiştii sunt atraşi şi de preţurile reduse pentru cazare, printre cele 5 oraşe cu media preţurilor hotelurilor cea mai mică fiind şi capitalele vizitate de turişti români din ce în ce mai mult în ultimii ani: Vientiane (Laos) şi Phnom Penh (Cambodgia). Dintre cele europene, cele mai accesibile din punctul de vedere al costurilor cazării sunt Ankara (51 euro/ noapte), Kiev (58 euro/noapte) şi Chişinău (64 euro/noapte).
"Preţul mediu al unei nopţi de cazare în Bucureşti în 2019 este de 84 de euro, astfel ţara noastră se clasează pe locul 30 al celor mai ieftine capitale din lume, fiind puţin mai accesibilă decât Buenos Aires (85 euro/noapte), dar mai scumpă decât Minsk (80 euro/noapte) sau Moscova (77,5 euro/noapte). Cele mai scumpe oraşe analizate sunt Monaco (415 euro/noapte), Nassau - Bahamas (337 euro/noapte) şi Victoria - Seychelles (279 euro/noapte)", arată analiza citată.
Echipa motorului gratuit de căutare pentru călătorii momondo.ro a studiat căutările de hoteluri din 143 de oraşe-capitală din întreaga lume pentru a afla care sunt locaţiile care atrag cei mai mulţi turişti şi unde ar trebui să se aştepte la cele mai mari şi cele mai mici preţuri pentru cazare.
Trăsătura specifică a oraşelor care primesc mulţi vizitatori este posibilitatea de a caza călătorii care vin de pe alte meleaguri. Numărul hotelurilor este important, dar rata de ocupare este indicatorul cel mai potrivit pentru a măsura interesul turiştilor de pretutindeni pentru o anumită locaţie, spun reprezentanţii platformei de căutare.
momondo.ro este un motor de căutare gratuit care compară cele mai bune oferte pentru bilete de avion, hoteluri şi închirieri auto la nivel global. Paltforma online a primit numeroase distincţii internaţionale şi a fost recomandată de către media importante, cum ar fi: New York Times, CNN, Frommer's şi The Daily Telegraph. momondo are birourile în Copenhaga şi este prezent pe 30 de pieţe internaţionale.