Moartea lui Hafez Said este o lovitură dură pentru rețeaua extremistă care, deși se află încă într-un stadiu embrionar în regiune, încearcă să se implanteze durabil în zonă.
Jihadiști se confruntă în provincia Nangarhar, unde a avut loc lovitura aeriană, atât cu serviciile de securitate guvernamentală, cât și cu insurgenții afgani, foarte bine înrădăcinați în regiune.
Potrivit serviciilor de informații afgane, Hafez Said a fost omorât vineri, în timp ce participa la o reuniune cu alte cadre de conducere ale SI. Doi comandanți afiliați jihadiștilor, afiliați în trecut talibanilor, care susțin că au fost prezenți la întâlnire, au confirmat moartea lui Hafez Said. Potrivit acestora, rămășițele sale pământești au fost îngropate într-un loc ținut secret imediat după atac.
În total, tirul aerian a provocat moartea a 30 de persoane din ierarhia SI, informează serviciile de spionaj afgane într-un comunicat.
Colonelul Brian Tribus, un purtător de cuvânt al trupelor americane în Afganistan, a confirmat că un tir al unei drone americane a avut loc în această provincie vineri, fără a preciza identitatea persoanelor vizate.
Hafez Said a fost numit în ianuarie la conducerea rețelei extremiste în fruntea SI din "provincia Khorasan", o regiune care înglobează Agfanistanul, Pakistanul și anumite zone din țările limitrofe.
Între timp, numeroși combatanți talibani au dezertat și s-au alăturat jihadiștilor SI din zonă, notează AFP.
Sursa: Agerpres