Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, care a publicat în 2010 numeroase documente secrete ale diplomației americane, a fost inculpat în Statele Unite, a anunţat WikiLeaks joi seara, transmite AFP.
Procurorii au dezvăluit din greşeală, în cadrul altui dosar, existenţa acestei inculpări care ar fi trebuit să fie secretă, a indicat organizaţia.
Natura exactă a capetelor de acuzare reţinute contra lui Assange nu este cunoscută pentru moment.
Julian Assange este găzduit acum - și implicit protejat de autoritățile britanice - de ambasada Ecuadorului la Londra, dar ultimele vești sugerează că sejurul său acolo se apropie de sfârșit.
Assange se teme că dacă va părăsi ambasada va fi arestat de autoritățile de la Londra și extrădat Statelor Unite.
Assange și-a pierdut din aura de luptător pentru transparență și libertatea de informare după campania prezidențială americană.
Organizația sa, Wikileaks, a publicat atunci mai multe documente sustrase de pe serverele Partidului Democrat, documente care au alimentat atacurile lui Donald Trump la adresa lui Hillary Clinton.
Rusia este principalul suspect în cazul sustragerii documentelor, potrivit presei americane, care citează inclusiv surse din rândul autorităților americane.
Assange a negat că documentele i-ar fi fost oferite de un actor statal.