După achitare, Donald Trump a oferit și prima reacție. Prin declarația sa, Trump promite să continue să apere „măreția Americii” și a catalogat procesul din Senatul SUA drept „cea mai mare vânătoare de vrăjitoare din istoria țării”.
Fostul președinte dă de înțeles că are de gând să-și continue cariera politică și în urma achitării sale, el poate candida la viitoarele alegeri prezidențiale din 2024. Decizia de achitare a fost luată de către Senat în procesul în care era acuzat de instigare la violențele de la Capitoliu din 6 ianuarie.