Bombardierele ruseşti, de tip TU-95 ''Bear'', zburau în aşa-numita Zonă aeriană de identificare şi apărare (AZIZ), situată la circa 200 de mile de coasta de vest a Alaskăi, vineri, la ora 14,00 GMT, a indicat purtătorul de cuvânt al Comandamentului nord-american de apărare aerospaţială, maiorul Andrew Hennessy, din cadrul armatei canadiene, într-un comunicat pentru CNN.
Două aeronave de luptă de tip NORAD F-22, cu baza în Alaska, au interceptat şi au identificat vizual bombardierele ruseşti până când acestea au părăsit zona de identificare şi nu au intrat în spaţiul aerian american, precizează CNN, citând comunicatul.
Potrivit Ministerului rus al Apărării, citat de agenţia Ria, cele două bombardierele ruseşti - TU-95 şi TU-142 - au fost escortate de către două avioane de luptă F-22 în spaţiul aerian internaţional timp de 40 de minute.
Avioanele de luptă americane nu s-au apropiat mai puţin de 100 de metri de bombardierele ruseşti, a precizat sâmbătă ministerul rus.