Incidentul s-a petrecut în această dimineață, în jurul orei 09.00. Potrivit publicației Palermo Today, în timp ce oamenii așteptau la coadă să intre în sediul Postei Italiene, trei persoane au jefuit transportorul blindat.
Au folosit un pistol de jucărie
Din primele relatări, se pare că unul dintre cei trei a scos un pistol de jucărie și i-a amenințat pe paznicii de la Sicurtransport, firma care se ocupă de transportul valorilor cu mașini blindate, să iasă cu banii din oficiul poștal. Aceștia s-au conformat, iar hoții au pus mâna pe sacii de bani și s-au făcut nevăzuți.
Cei trei jefuitori au reușit să fugă cu suma de 100.000 de euro. În ciuda faptului că agenții de securitate au alertat imediat poliția, cei trei hoți și-au făcut pierdute urmele.
Anchetatorii au găsit în apropiere un pistol de jucărie, replică a unuia real, dar care era lipsit de capacul roșu, specific acestui tip de jucărie.
Hoții nu au furat însă doar bani. În timpul jafului, cei trei atacatori au reușit să sustragă și un pistol adevărat de la unul dintre paznici. Oamenii legii au demarat o amplă operațiune pentru capturarea jefuitorilor.