UPDATE: "A ajuns la închisoarea din Bruges", a declarat purtătoarea de cuvânt a administrației penitenciarelor din Belgia, Kathleen Van De Vijver, informează Agerpres.
El va sta într-o celulă din aripa "de securitate specială și individuală" creată în 2008 pentru "persoanele care prezintă un risc de evadare și cei care au probleme de comportament în închisorile normale", a precizat Kathleen Van De Vijver.
UPDATE: Salah Abdeslam le-a declarat anchetatorilor belgieni, sâmbătă, că planuia să se arunce în aer pe 13 noiembrie, la Stade de France, dar că s-a răzgândit, a informat procurorul Parisului, potrivit Reuters, citat de HotNews.ro.
UPDATE: Autorităţile judiciare franceze emit un nou mandat de arestare european pe numele lui Salah Abdeslam, a anunţat sâmbătă Ministerul francez al Justiţiei, relatează DPA online. Acest nou mandat "vizează să-l completeze pe cel emis în noiembrie 2015, după atacurile de la Paris, pentru a acoperi toate acuzaţiile împotriva sa", afirmă ministrul Jean-Jacques Urvoas, citat într-un comunicat, potrivit Mediafax.
Emiterea acestui nou mandat de arestare înlocuieşte procedura de extrădare între state membre ale Uniunii Europene, se arată în comunicat.
Alături de Salah Abdeslam, 'așa-numitul Monir Ahmed Alaaj alias Amine Choukri', un complice, arestat în același timp vineri la Bruxelles, a fost inculpat pentru același capete de acuzare și plasat în detenție, a precizat parchetul într-un comunicat.
Amid Aberkan, proprietarul locuinței unde cei doi fugari au fost arestați în cartierul Molenbeek din Bruxelles, a fost inculpat pentru 'participare la activitățile unui grup terorist și ascunderea unor criminali' și a fost reținut.
Un alt membru al familiei Aberkan, Djemila M., a fost acuzată de 'participare la activitățile unui grup terorist și ascunderea unor criminali', însă nu a fost privată de libertate, conform sursei citate. În cele din urmă, o altă femeie, Sihane A., 'a fost pusă în libertate fără a fi inculpată'.
Salah Abdeslam a fost audiat din nou, sâmbătă după-amiază, de un judecător de instrucție la sediul poliției federale de la Bruxelles. Acesta va refuza extrădarea sa în Franța, potrivit avocatului care îl reprezintă în instanță.
"Ceea ce vă pot spune este că el colaborează cu justiția belgiană. Într-o oră, vom fi din nou (în fața instanței), în baza mandatului de arestare european, în care Franța cere extrădarea sa, și pot deja să vă anunț că vom refuza extrădarea sa în Franța", le-a declarat avocatul jurnaliștilor la sfârșitul unei audieri la sediul poliției federale din Bruxelles.
"Vom vedea mai întâi dacă mandatul de arestare european este legal și apoi vom vedea", a explicat avocatul Sven Mary.
Pentru a autoriza predarea sa către justiția franceză, magistrații belgieni nu trebuie să examineze fondul cauzei, ci doar să decidă cu privire la respectarea procedurii în vigoare.
Salah Abdeslam, arestat vineri în cartierul Molenbeek din Bruxelles după patru luni în care a fost dat în urmărire, este "țintuit la pat" pentru că a fost |împușcat în picior", a declarat avocatul Mary, ales vineri de familia lui Salah Abdeslam pentru a-l apăra și care și-a întâlnit clientul sâmbătă timp de "10 minute".
Întrebat de reporteri dacă clientul său a confirmat că a fost prezent la Paris pe 13 noiembrie, ziua atacurilor în care au fost ucise 130 de persoane, Sven Mary răspuns: "Da, a fost".
Președintele francez Francois Hollande a declarat vineri seară că așteaptă ca Belgia să-l extrădeze "cât mai curând posibil" în Franța.
"Este normal ca Salah să fie extrădat și cazul să fie instrumentat de justiția franceză", a declarat ministrul belgian de interne, Jan Jambon.
Salah Abdeslam este suspectat că a avut un rol logistic foarte important în atacurile de la Paris, revendicate de gruparea Stat Islamic (SI).