Producătorul chinez de maşini electrice Nio anunţă că două persoane au murit după ce unul dintre vehiculele sale a căzut de la etajul trei al sediului companiei din Shanghai. Comunicatul iniţial al companiei, care susţinea că accidentul ”nu are legătură cu vehiculul în cauză”, a stârnit reacţii furioase din partea publicului, relatează BBC.
Un membru al personalului şi un angajar al unei companii partenere au murit în accident.
Incidentul a avut loc miercuri, în jurul orei locale 17.20, a precizat compania. Persoanele care au murit se aflau în interiorul vehiculului, când acesta a căzut din clădire.
Nio susţine că a început imediat o anchetă asupra incidentului, în cooperare cu oficialii guvernamentali.
Zona de la al treilea etaj de unde a căzut maşina a fost descrisă în moduri diferite ca un showroom, o unitate de testare sau o parcare.
”Compania noastră a colaborat cu departamentul de securitate publică pentru demararea anchetei şi analizarea cauzei accidentului. Pe baza analizei situaţiei de la faţa locului, putem confirma iniţial că acesta a fost un accident (nu cauzat de vehicul)”, a anunţat compania chineză într-un comunicat.
”Suntem foarte trişti cu privire la acest accident şi dorim să exprimăm cele mai profunde condoleanţe colegului nostru şi angajatului companiei partenere care şi-a pierdut viaţa. A fost înfiinţată o echipă care să ajute familiile”, se mai arată în comunicat.
Comunicatul a lui Nio pe platforma Weibo a atras peste 1.000 de comentarii într-o jumătate de oră, dar a fost ulterior eliminat.
Terrible story of two test drivers at #China’s electrical vehicle manufacturer NIO being killed when a car somehow smashed out of a building and came crashing down from a great height. pic.twitter.com/4ZNI2t7LqZ
— Stephen McDonell (@StephenMcDonell) June 23, 2022