Cancelarul german Angela Merkel va folosi Summitul anual SUA-UE pentru a relansa discuţiile dintre Washington şi Bruxelles pe tema schimbărilor climatice, scrie portalul de ştiri EUpolitics.
Cancelarul german, a cărui ţară deţine preşedinţia Uniunii Europene speră că SUA şi UE vor semna un acord privind încălzire globală care va fi folosit ca baza de discuţiI la summitul G8 din iunie.
Potrivit Reuters, în cadrul summitului de astăzi de la Washinton, SUA şi Uniunea Europeană vor semna un acord care prevede că pentru a preveni schimbările climatice este nevoie de acţiuni urgente la nivel global.
Recent ministrul european pentru mediu, Stavros Dimas a acuzat SUA că împiedică lupta statelor europene în combaterea încălzirii globale. Comisarul european a declarat că se aşteaptă ca Statele Unite să nu continue să dea dovadă de o atitudine negativă în negocierile internationale privind încălzirea globală. Washingtonul s-a retras din Protocolul de la Kyoto în 2001, invocând punerea în pericol a economiei americane.
Uniunea Europeană şi SUA vor mai dezbate o serie de subiecte, precum siguranţa energetică, combaterea terorismului, cooperarea în domeniul politicii externe şi acordarea de vize pentru cetăţenii Europeni care vizitează Statele Unite.
Comisarul pentru afaceri sociale şi sanse egale, Vladimir Spidla, a calificat acest summit ca o nouă şansă de consolidare a cooperarii între SUA şi Uniunea Europeană. Primul obiectiv al summitului, a spus el, este promovarea convergenţei economice de o parte şi de alta a Atlanticului, prin înlaturarea barierelor comerciale.