Grav rănit și salvat în partea sud-coreeană a frontierei, militarul, care a trecut prin 'zona comună de securitate' (JSA) la Panmunjom, singurul sector al Zonei Demilitarizate (DMZ) unde cele două armate rivale sunt față în față, primește în continuare îngrijiri într-un spital sud-coreean, scrie agerpres.ro.
Comandamentul Națiunilor Unite în Coreea (UNC) a făcut publice miercuri imaginile spectaculoase surprinse de camerele de supraveghere, care arată fuga militarului nord-coreean, urmărit de alți soldați, dintre care unul trece chiar linia de demarcație militară (LDM) cu Sudul, face câțiva pași, ezită și se întoarce în Nord.