Ibrahim el Bakraoui, identificat de autorităţile belgiene ca fiind unul dintre cei doi kamikaze care s-au detonat marţi, pe aeroportul Zaventem din Bruxelles, a fost expulzat din Turcia de două ori anul trecut, în lunile iulie şi august, a declarat, joi, un reponsabil din cadrul Guvernului turc, potrivit Mediafax.
Un alt responsabil a explicat că prima expulzare a lui Ibrahim el Bakraoui a fost motivată de o serie de presupuneri ale poliţiei turce, potrivit cărora acesta ar fi putut fi un combatant străin, relatează Le Figaro.
Ibrahim el Bakraoui nu a comis niciun delict în Turcia, iar expulzarea sa era "administrativă", a adăugat el.
Ministrul belgian de Justiţie, Koen Geens, a subliniat că Bakraoui nu figura în evidențele poliției pentru activităţi teroriste.
"Este vorba mai mult ca sigur de o extrădare din Turcia de la frontiera cu Siria. În acel moment, persoana respectivă nu figura în evidenţele poliţiei (belgiene) pentru activităţi teroriste, era un infractor comun, eliberat condiţionat", a explicat, miercuri seară, Geens, pentru postul VRT.
"Când a fost extrădat, potrivit informaţiilor pe care mi le-a comunicat Parchetul federal, a fost trimis către Olanda, nu către Belgia", a declarat ministrul belgian de Justiţie.