Evident, Japonia şi Shinjuku încearcă un fel de lovitură de PR. Încă de când Godzilla a apărut prima oară în filmul din 1954 al lui Ishiro Honda şi, ulterior, într-o serie de filme de acţiune turnate în Ţara Soarelui Răsare, fiorosul personaj a rămas important pentru cultura populară locală şi nu numai.
Pe certificatul noului locuitor cu acte în regulă său stă scris:
Nume: Godzilla
Adresă: Shinjuku-ku, Kabuki-cho, 1-19-1
Data naşterii: 9 aprilie 1954
Motivul rezidenţei: pentru a-i amuza şi păzi pe locuitorii cartierului şi pentru a atrage turişti din toată lumea
Vizite anterioare în cartierul Shinjuku: 3, Gozdilla (1984), Godzilla vs King Ghidorah (1991), Godzilla 2000 Millennium (1999)
Care va fi rolul noului rezident? Godzilla va juca rolul de ambasador al turismului. Pentru a marca sosirea marelui concetăţean, municipalitatea din Shinjuku a distribuit, sâmbătă, 3.000 de copii ale certificatului de rezidenţă emis pe numele Godzilla, spre deliciul fanilor de orice vârstă.
O copie a regelui monştrilor "made in Japan" a fost plasată pe o impresionantă clădire din cartier - Toho iar o companie de film japoneză va lansa pe piaţă, în 2016, un nou film cu Godzilla, inspirat de succesul remake-ului hollywoodian din 2014, regizat de britanicul Gareth Edwards.
Un locuitor al capitalei nipone şi-a exprimat speranţa că noul rezident va da o mână de ajutor pentru soluţionarea disputelor geo-politice regionale. Un altul, mai altruist, a postat pur şi simplu, pe Twitter: "Bine ai venit la Tokyo! Te iertăm pentru faptul că ne-ai distrus oraşul înainte!"