Exclus în vară din Frontul Național (FN), partidul pe care l-a înființat în 1972 și pe care în prezent îl conduce fiica sa Marine, "patriarhul" Jean-Marie Le Pen, 87 de ani, a propus "restabilirea pentru teroriști a pedepsei cu moartea prin decapitare, cum face Daech" (acronimul arab al Statului Islamic).
Nepoata sa în vârstă de 25 de ani, Marion Maréchal-Le Pen, deputat din 2012 și cel mai tânăr membru al Adunării Naționale, apreciază la rândul ei că musulmanii în Franța "nu pot avea exact același rang ca religia catolică".
"Trebuie să afirmăm principiile fundamentale ale legitimei apărări și preferinței naționale", a subliniat Jean-Marie Le Pen în cursul unei conferințe de presă, cerând confuz "eliminarea dublei naționalități", "eliminarea dreptului pământului", "expulzarea imigranților ilegali".
Într-un interviu care urmează să apară în ediția de sâmbătă a unui cotidian de extremă dreapta, Marion Maréchal-Le Pen a apreciat, la rândul ei, că "trebuie să acceptăm să definim și să revendicăm care este moștenirea noastră și care este identitatea noastră".
"Aceasta trebuie să cuprindă afirmarea afirmarea moștenirii noastre greco-romane și creștine. Trebuie să spunem că Franța este un pământ cultural și de multă vreme spiritual creștin", a declarat ea.
"În aceste condiții, dacă unii francezi pot fi musulmani și să își exercite credința, trebuie să accepte că fac acest lucru pe un pământ care este cultural creștin. Asta implică în prezent că nu pot avea exact același rang cu religia catolică", a ținut ea să menționeze.
După mai multe victorii electorale în Franța, Frontul Național ar putea la începutul lui decembrie să câștige mai multe regiuni cu prilejul alegerilor care vor fi ultimul test electoral înainte de prezidențialele din 2017, la mai puțin de o lună de la atentatele jihadiste care au făcut 130 morți, la 13 decembrie, la Paris.