Aproximativ 500 de scafandri, care luptă împotriva unor curenţi puternici şi care nu au aproape nicio vizibilitate, au avut nevoie de mai multe zile pentru a începe să recupereze cadavre din epavă, permiţând începerea unor proceduri de identificare lungi şi dureroase cu ajutorul familiilor victimelor.
Bilanţul provizoriu al tragediei se ridica duminică la 56 de morţi şi 246 de persoane date dispărute, majoritatea adolescenţi care efectuau o excursie şcolară.
Scafandri au scos sâmbătă primele trei cadavre din feribot, după ce au spart fereastra unei cabine de pasageri. Alte 13 corpuri au fost recuperate duminică, a anunţat Paza de Coastă.
Corpurile au fost depuse în corturi, în portul Insulei Jindo, în apropiere de locul catastrofei, unde rude ale pasagerilor au instalat o tabără, într-un gimnaziu. Acestea urmează să-şi spună identitatea, după care se va trece la identificări.
Unii şi-au exprimat furia faţă de faptul că li se cer probe de salivă în vederea efectuării unor teste ADN înainte ca feribotul să fie verificat în întregime. "Le cerem să ne salveze copiii. Nu ne gândim la teste ADN", a declarat Chung Hye-sook, mama unui student dat dispărut.
Aproximativ 200 de rude ale persoanelor date dispărute au pornit duminică într-un marş, pe o distanţă de 420 de kilometri, de la Jindo la Seul, pentru a protesta faţă de încetineala operaţiunilor de salvare la Casa Albastră, sediul preşedinţiei sud-coreene.
Confruntări au izbucnit după ce numeroşi poliţişti le-au împiedicat să treacă un pod care asigură legătura între insulă şi continent şi le-au obligat să se întoarcă din drum.
Preşedinta sud-coreeană Park Geun-hye a oferit garanţii că macarale plutitoare, aflate deja la faţa locului, nu vor ridica epava atât timp cât feribotul nu va fi verificat în întregime.
Familiile aveau poziţii divergente asupra acestei opţiuni. Unele apreciau că ar distruge ultima şansă de supravieţuire a unor eventuali supravieţuitori, altele, resemnate, cred că acest lucru va permite recuperarea corpurilor înainte să se descompună prea mult.
Comandantul a confirmat că nu se afla la comanda navei. La timonă se afla un membru din echipaj, plasat sub ordinele celui de-al trilea ofiţer, o femeie în vârstă de 26 de ani care nu a mai navigat niciodată în acest sector dificil.