Poliția a declarat pentru CNN Indonezia că a fost deschisă o anchetă după ce victima, o femeie pe nume Jahrah, în vârstă de 54 de ani, nu s-a mai întors pe plantația de cauciuc unde lucra, scrie atlas-geografic.net. Soțul ei a căutat-o în zonă, dar a găsit doar sandalele, jacheta și eșarfa soției sale, a declarat șeful poliției din localitate.
A doua zi, soțul s-a întors în aceeași zonă împreună cu autoritățile. După câteva ore de căutări, au dat peste un șarpe care avea stomacul foarte umflat. Echipa de căutare a tras concluzia că, cel mai probabil, femeia se află în burta șarpelui. Un bărbat a folosit un băț pentru a înjunghia capul pitonului, în timp ce alți oameni au început să taie zona umflată. Toți cei prezenți au asistat la o scenă terifiantă în care femeia a fost scoasă fără suflare din burta șarpelui.
Experții spun că femeia a fost imobilizată de șarpe, iar apoi animalul a sufocat-o, înfășurându-se în jurul ei înainte de a o înghiți. De asemenea, se estimează că tot chinul femeii a durat circa două ore.
În satul din Indonezia în care a avut loc tragicul eveniment sunt câțiva pitoni care răspândesc frică printre localnici. Un astfel de șarpe măsurând 8,3 metri lungime fusese observat anterior, iar sătenii sunt îngrijorați că în pădure s-ar putea afla șerpi și mai mari.