Autoritățile turce au reținut deja în cursul nopții de marți spre miercuri peste 800 de persoane suspectate de legături cu clericul Fethullah Gulen, într-una dintre cele mai ample operațiuni din ultimele luni împotriva rețelei pe care regimul o acuză de tentativa de lovitură de stat din luna iulie, transmite Reuters, citând surse din cadrul forțelor de securitate, potrivit Agerpres.
Potrivit acestora, arestările au vizat structura rețelei Gulen din forțele de poliție.
Au fost emise ordine de reținere împotriva a 1.000 de persoane, dintre care 803 au fost arestate, în cadrul unor operațiuni desfășurate în toate cele 81 de provincii ale țării.
Potrivit surselor, persoanele reținute vor fi aduse în capitala Ankara.
După puciul eșuat din iulie, 40.000 de persoane au fost arestate, iar 120.000 au fost demise sau suspendate din funcții civile sau militare, pentru presupuse legături cu grupări teroriste.
Recentele arestări survin la zece zile după un referendum constituțional care a divizat puternic Turcia și la care a fost aprobată, cu o majoritate strânsă, conform rezultatelor preliminare, extinderea prerogativelor președintelui Recep Tayyip Erdogan.