Petra Pazsitka a fost dată dispărută în anul 1984, după ce a lipsit în mod misterios de la o petrecere a fratelui său, conform thesun.co.uk. La acea vreme, femeia avea 24 de ani.
Poliţiştii au căutat-o peste tot, însă nu au găsit nicio urmă care să facă lumină în acest caz.
Puţin mai târziu, un bărbat care violase şi omorâse o adolescentă a fost acuzat că a ucis-o şi pe Petra Pazsitka. Bărbatul a ajuns chiar să-şi recunoască fapta, însă şi-a retras, ulterior, toate declaraţiile.
Trupul femeii nu a fost niciodată găsit, însă ea a fost declarată moartă în 1989.
De atunci, nimeni nu a mai ştiut nimic despre ea. Recent, însă, femeia a fost găsită în viaţă, trăind într-o casă din Dusseldorf sub o identitate falsă.
Totul a ieşit la iveală când aceasta a chemat poliţia pentru că locuinţa sa fusese jefuită. Oamenii legii au pus-o să se legitimeze, astfel că ea a recunoscut că poartă, de fapt, numele de Petra Pazsitka.
Femeia a declarat că nu vrea să reia legătura nici cu familia, nici cu prietenii. Nimeni nu ştie, însă, motivul pentru care aceasta se ascunde de atâţia ani.