"Aceasta este o victorie majoră, un tribunal a decis în favoarea noastră pentru a-l condamna pe Donald Trump pentru obstrucţionare", a scris pe Twitter procuroarea generală a statului New York, democrata Letitia James.
"Donald Trump trebuie să plătească 10.000 de dolari în fiecare zi în care el va continua să sfideze ordinul curţii de a prezenta documente biroului meu", şi-a mai exprimat satisfacţia procuroarea generală, care continuă de ani de zile o anchetă asupra unor posibile fraude în practicile fiscale ale Trump Organization.
Pe 17 februarie, Letitia James a obţinut ca un judecător new-yorkez să-i ordone miliardarului republican, precum şi copiilor săi Donald Jr. şi Ivanka, să depună mărturie sub jurământ în cadrul acestei anchete, o decizie împotriva căreia familia Trump a înaintat apel.
Însă tribunalul a mai cerut să fie prezentate înainte de 31 martie o serie întreagă de documente contabile şi fiscale asupra Trump Organization. În faţa absenţei unui răspuns, Letitia James a ripostat încă o dată la Curtea Supremă a statului New York, cerând ca aceasta să-l declare pe Trump responsabil de "obstrucţionare, pentru refuzul lui de a se conforma unei decizii a unui tribunal".
Procuroarea generală a New Yorkului suspectează Trump Organization că a supraestimat "în mod fraudulos" valoarea proprietăţilor imobiliare atunci când cerea credite bancare şi că le-a subestimat la fisc pentru a plăti impozite mai mici.
În paralel cu această anchetă de drept civil, o anchetă penală distinctă a fost declanşată în Manhattan asupra unor posibile fraude financiare în cadrul grupului Trump.