Deon Lendore, atletul care a cucerit medalia olimpică de bronz cu ştafeta 4×400 m din Trinidad Tobago, la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012, a încetat din viaţă într-un accident rutier în Texas, la doar 29 de ani.
Lendore a reprezentat Trinidad Tobago la trei Jocuri Olimpice: Londra 2012, Rio 2016 și Tokyo 2020. Pe lângă bronzul câștigat la Londra la 4x400m, el a fost medaliat cu argint la Campionatul Mondial din 2015 (4x400m).
Sportivul, originar din Arima, a câștigat și trei medalii de bronz la Campionatele Mondiale în sală și a fost, de asemenea, medaliat cu bronz la 4×400 la Jocurile Panamericane de la Lima, Peru, în 2019.
Comitetul olimpic din Trinidad-Tobago, citat de cotidianul L’Equipe, a confirmat, marţi, decesul sportivului.
Lendore a făcut parte din ştafeta medaliată cu bronz la Londra în 2012 şi din ştafeta vicecampioană mondială în 2015, tot la Londra.
Deon Lendore a participat şi la Jocurile Olimpice de la Tokyo în proba de ştafetă, clasându-se pe locul 8, şi are două medalii de bronz individuale în sală, la Campionatele Mondiale din 2016 şi 2018.
*Sursa foto: Facebook Deon Lendore