Departamentul de Stat al SUA a comunicat ca mai multi angajati ai guvernului care lucrau in Guangzhou au fost trimisi inapoi in SUA pentru a fi evaluati, scrie The Guardian. Purtatoarea de cuvant a departamentului, Heather Nauert, a declarat ca a fost trimisa o echipa medicala dupa ce un angajat s-a imbolnavit luna trecuta, existand posibilitatea ca o tara rivala SUA sa fi dezvoltat un dispozitiv acustic sau cu microunde, notează Ziare.com.
Luna trecuta, SUA au emis o alerta de sanatate catre cetatenii americani din China dupa ce unul dintre angajatii consulatului a suferit un traumatism minor la creier.
Un comunicat al Departamentului de Stat nu face referire la posibilitatea unui atac intentionat al Chinei. Totusi, in comunicat, diplomatii sunt sfatuiti sa anunte staff-ul medical "daca observa noi simptome care ar fi putut incepe in asociere cu senzatii auditive neidentificate".
In 2017, 24 de diplomati americani si familiile lor din Cuba au fost victimele unor "atacuri" misterioase care i-au lasat cu rani similare unor traume pe creier.