Cummings, membru al Camerei Reprezentanților a Congresului SUA, a explicat că un avertizor de integritate i-a făcut aceste dezvăluiri încă din lua iunie, lăsând să se înțeleagă că el nu le-a făcut publice atât timp cât procurorul special Robert Mueller l-a investigat pe Michael Flynn, care a fost inculpat vinerea trecută.
Alex Copson, administrator al grupului ACU Strategic Partners, cu sediul în Washington, i-ar fi mărturisit avertizorului de integritate că Flynn i-a dat asigurări în legătură cu dorința noii administrații a lui Trump de a ''sparge'' sancțiunile împotriva Rusiei, deschizând calea pentru un mare proiect de construire a unor centrale nucleare în Orientul Mijlociu.
''Mike are totul aranjat pentru noi'', i-ar fi declarat avertizorului de integritate respectivul om de afaceri în timp ce asistau amândoi la ceremonia de învestire în funcție a lui Donald Trump pe 20 ianuarie.
Cu șase luni mai înainte, Copson i-ar fi plătit lui Flynn 25.000 de dolari pentru a merge în Orientul Mijlociu pentru a pleda în favoarea proiectului său, care prevedea construirea a circa douăzeci de centrale nucleare în regiune, în cadrul unui parteneriat ruso-american.
Elijah Cummings prezintă aceste informații într-o scrisoare adresată lui Trey Gowdy, președintele Comisiei de Control a Camerei Reprezentanților, în care el cere ca Flynn să fie convocat la audieri.
AFP amintește că Administrația lui Barack Obama, cu trei săptămâni înainte de învestirea lui Trump, a înăsprit sancțiunile împotriva Rusiei, acuzată de ingerință în alegerile prezidențiale câștigate de Trump. Or, Flynn nu numai să i-ar fi spus lui Copson că aceste sancțiuni vor fi abandonate, ci ar fi evocat acest plan și pe lângă înalți responsabili ai Casei Albe cu câteva zile înainte de învestirea lui Trump.
Potrivit Wall Street Journal, Flynn ar fi discutat despre asta cu Jared Kushner, ginerele și un consilier apropiat al lui Trump, și cu Thomas Barrack, un prieten apropiat al președintelui.