Bertrand Nzohabonayo era cunoscut pentru delicte minore, trafic de stupefiante, extorsiune şi furt, potrivit unei surse apropiate dosarului.
Ancheta desfăşurată de secţia antiterorism a Parchetului din Paris se orientează spre un atentat "motivat de islamismul radical", a precizat o sursă apropiată dosarului.
Ajuns în urmă cu câţiva ani în Joué-lès-Tours, oraş cu 35.000 de locuitori, fiul unor părinţi divorţaţi, acest tânăr robust şi mai degrabă sportiv şi-a luat numele de Bilal după convertirea la islam, a declarat pentru AFP unul dintre apropiaţii lui, sub acoperirea anonimatului.
Mai mulţi specialişti antiterorism îi atribuie un cont de Facebook a cărui fotografie de profil este, de joi, drapelul organizaţiei Stat Islamic (SI) care conduce jihadul în Siria şi Irak.
Mai multe texte şi slogane inspirate din islamul radical sunt postate, de asemenea, pe această pagină. În fotografiile cu el care circulă pe reţelele de socializare se distinge un tânăr zâmbitor, ras pe cap şi cu barbă neagră dar fără mustaţă.
Tânărul s-a prezentat sâmbătă după-amiază la comisariatul din Joué-lès-Tours înarmat cu un cuţit şi a rănit grav doi poliţişti iar unuia i-a cauzat răni uşoare, potrivit Ministerului de Interne. El a strigat "Allahu Akbar" (Allah este mare, în arabă), în timpul agresiunii, potrivit primelor elemente ale anchetei.
Ulterior, poliţiştii, cărora autorităţile le-au furnizat sprijin, l-au împuşcat mortal.