Astfel, starea de urgență în Italia a fost prelungită până la finalul acestui an, mai exact până pe 31 decembrie. Totodată, s-a decis ca la baruri şi la restaurante, permisul verde să fie prezentat doar la masă, atunci când consumaţia va avea loc în interiorul restaurantului, nu și în aer liber și nici la tejghea, potrivit Rador care citează La Stampa.
Certificatul verde va fi, însă, necesar pentru evenimente majore și pentru a intra în sălile de teatru, cinema, în sălile de gimnastică, la târguri, congrese, competiții și chiar stadioane şi începând cu data de 6 august va deveni obligatoriu pentru toți cetățenii cu vârsta de 12 ani și peste, fiind valabil pentru cei care au avut cel puțin o doză de vaccin, pentru cei care s-au testat în ultimele 48 de ore şi au rezultat negativi, şi pentru cei care s-au vindecat de Covid în ultimele șase luni.
„Economia merge bine, se recuperează și Italia crește într-un ritm chiar mai mare decât cel al altor țări europene. Varianta Delta este mai amenințătoare decât alte variante şi pentru aceasta îi invit pe toți italienii să se vaccineze și să o facă imediat pentru a se proteja pe ei înșiși și familiile lor”, a afirmat premierul Mario Draghi, în timpul conferinţei de presă care a urmat reuniunii Consiliului de Miniştri de joi.
Premierul a subliniat, în context, că „permisul verde nu este o alegere dictată de liberul arbitru, ci o condiție pentru a menține deschise activitățile economice”.