În fața presei, ambasadorul francez François Delattre a acuzat regimul sirian și aliatul său rus că urmăresc o soluție militară în Siria și se folosesc de negocieri ca de o "perdea de fum".
Reuniunea, care a debutat la sediul ONU din New York, a fost convocată de SUA, Franța și Regatul Unit. Aceste țări doresc să exercite presiuni asupra Rusiei ți indirect asupra regimului sirian, prin Moscova, pentru a restabili o încetare a focului în cadrul unui acord americano-rus, conform Agerpres.
"Franța cere aplicarea imediată" a acestui acord "începând cu Alep", a exclamat Delattre, comparând orașul sirian cu Sarajevo în timpul războiului din Bosnia și cu Guernica în timpul războiului civil din Spania.
"Crime de război sunt comise în Alep", a reiterat el, menționând "utilizarea de bombe incendiare și a muniției sofisticate".
Ambasadorul britanic la ONU, Matthew Rycroft, a denunțat, la rândul său, "încălcările flagrante ale dreptului internațional" la Alep și a evocat posibilitatea sesizării Curții Penale Internaționale. Ultima tentativă a Consiliului de a face o sesizare în acest sens a avut drept consecință un veto rusesc, scrie AFP.