Proiectul, intitulat "House of One", are nevoie de suport financiar din partea tuturor celor care privesc cu ochi buni o astfel de iniţiativă, scrie Mediafax.ro.
Design-ul construcţiei a fost deja ales printr-un concurs.
"Din punctul de vedere al unui evreu, oraşul unde a fost pus la punct un plan pentru ca evreii să sufere este acum oraşul unde trei religii monoteiste care şi-au pus amprenta asupra culturii europene îşi dau mâna", a declarat unui dintre liderii religioşi, Rabbi Tovia Ben Chorin.
"Putem face asta. Sunt oameni care nu pot face asta în fiecare grup, ceea ce e o problemă, dar trebuie să începem de undeva şi asta şi facem", a mai precizat el pentru BBC.
Fiecare dintre cele trei religii va avea un spaţiu egal, dar repartizat în mod diferit, precizează arhitectul proiectului, Wilfried Kuehn.