Liderul de la Casa Albă i-a îndemnat pe americani să nu meargă la slujba de Paște, transmițându-le că se vor putea întoarce în biserici, împreună cu familiile lor, după ce bătălia se va termina.
Din păcate, SUA au înregistrat cele mai multe cazuri de infectări cu COVID-19 din lume, la fel și cel mai mare număr de decese. Până duminică dimineață, erau raportate pe tot teritoriul american 534.494 cazuri confirmate de infectare cu COVID-19, dintre care 20.637 de americani muriseră. Statele Unite au depășit Italia, devenind de sâmbătă țara cu cele mai multe decese înregistrate din cauza coronavirusului.
„Pentru creștinii din întreaga America aceasta este Săptămâna Luminată în care ne amintim Învierea lui Isus Christos. Dar acest Paște este mult diferit față de alți ani pentru că, în multe cazuri, vom fi separați de biserica noastră doar din punct de vedere fizic și nu vom putea sta unii lângă alții, dar vom putea fi în curând împreună”, a spus Trump, într-un mesaj video, postat duminică pe Twitter.
HAPPY EASTER! pic.twitter.com/UX5Bhm82H2
— Donald J. Trump (@realDonaldTrump) April 12, 2020