În general, rata de participare la alegerile din Coreea de Nord este de aproape 100%. "Toți alegătorii au luat parte la vot cu un entuziasm extraordinar pentru a consolida puterea revoluționară", a comentat agenția de stat KCNA. Nord-coreenii care se află în străinătate în ziua alegerilor nu pot vota. Pentru persoanele în vârstă sau bolnave se organizează "urne mobile".
Liderul regimului, Kim Jong-Un, care i-a urmat în funcție tatălui său decedat în decembrie 2011, a votat în capitala Phenian.
În cursul celor patru ani ai mandatului, adunările populare locale se reunesc o dată sau de două ori pe an pentru a vota bugetul și a învesti conducătorii numiți de partidul unic, Partidul Muncitorilor. În 2011, 28.116 de candidați au fost aleși consilieri în adunările locale fără să le lipsească vreun vot. Coreea de Nord, condusă de dinastia Kim de peste șase decenii, a organizat anul trecut alegeri pentru parlamentul de la Phenian. Rata de participare a fost, de asemenea, de 99,97%.
În trecut, aceste alegeri reprezentau ocazia de a constata absența unor personalități importante ale regimului, semnalând o posibilă dizgrație. Serviciile sud-coreene de informații estimează că zeci de responsabili nord-coreeni au fost victime ale epurării sub Kim Jong-Un.