Zeman, 73 de ani, a obţinut o victorie strânsă în faţa independentului Jiri Drahos, 68 de ani, academician şi nou intrat în politică.
În favoarea preşedintelui în funcţie au votat 51,5% dintre alegători, în timp ce pentru contracandidatul său s-au pronunţat 48,5% dintre electori, conform rezultatelor anunţate de televiziunea publică, după numărarea a 99% din buletinele de vot.
Zeman câştigase şi primul tur de scrutin, cu 38,6% din opţiuni, dar susţinerea anunţată faţă de Drahos de cinci dintre cei opt candidaţi eliminaţi a alimentat speculaţiile că fostul preşedinte al Academiei de Ştiinţe l-ar putea învinge pe mult mai experimentatul său rival.
Mulţi observatori au văzut în acest duel o luptă între un candidat proeuropean, în persoana lui Drahos, şi unul prorus, preşedintele Zeman, care a făcut campanie pe o platformă antiimigraţie, deşi ţara sa nu a primit anul trecut decât 172 de refugiaţi.
'Aceasta este ultima mea victorie politică', a declarat Zeman la postul naţional de televiziune după anunţarea rezultatelor, mulţumindu-le susţinătorilor şi semnalând astfel că se va retrage din politică după noul mandat.
La rândul său, Jiri Drahos l-a felicitat pe învingător şi a afirmat că nu ieşi din viaţa publică. 'Nu am câştigat, dar nici nu am pierdut', le-a spus el alegătorilor care l-au votat, chemându-i să facă în continuare presiuni pentru schimbări în viaţa politică.
Rata de participare la vot în turul secund a fost de 66,6% din cele 8,4 milioane de alegători înscrişi pe liste, marcând o creştere faţă de scrutinul din 2013, a indicat agenţia naţională de statistică, CSU.
Preşedintele Cehiei are prerogative limitate, dar numeşte un mare număr de responsabili de rang înalt şi are un rol crucial în procesul de numire a unui nou guvern, situaţie prin care trece ţara în prezent.
Şeful statului este şi un influent lider de opinie şi îşi reprezintă ţara pe plan extern, un rol pe care Zeman l-a folosit pentru a intensifica relaţiile cu Rusia şi China, consacrând mai puţin timp aliaţilor occidentali ai Cehiei.