Imediat după demisie, pe care Renzi ar trebui s-o prezinte luni după ultimul Consiliu de miniștri, Sergio Mattarella ar putea cere șefului guvernului demisionar să formeze un nou executiv.
Acesta ar putea teoretic să obțină votul de încredere din partea parlamentului, fie cu majoritatea actuală, fie cu o nouă majoritate, care să integreze partidul Forza Italia al fostului prim-ministru Silvio Berlusconi (centru-dreapta), așa cum acesta evocase în ultimele zile.
Dar într-o declarație făcută anterior luni dimineața, Matteo Renzi părea să excludă o astfel de ipoteză. "Experiența mea de șef al guvernului se oprește aici", a spus el. Victoria detașată a celor care s-au opus reformelor constituționale promovate de premierul italian — care a ajuns în timpul nopții la 60%, potrivit rezultatelor parțiale — îndepărtează perspectiva unui "Renzi bis".
Numirea unui guvern tehnocrat este în prezent scenariul cel mai probabil. Mattarella numește un șef al guvernului, după ce primește în prealabil sprijin din partea actualei majorități sau din partea noii majorități lărgite. Sunt deja vehiculate mai multe nume, între care cel al actualului ministru de finanțe, Pier Carlo Padoan, sau cel al președintelui Senatului, Pietro Grasso.
Acest nou guvern ar urma să impună adoptarea bugetului pe 2017 în parlament și modificarea legii electorale, înaintea unor eventuale alegeri anticipate.
Noul guvern ar putea decide să rămână în funcție până la sfârșitul actualei legislaturi, în februarie 2018, spre nemulțumirea unor anumite forțe politice precum Mișcarea 5 Stele (M5S, populistă), care a cerut alegeri cât mai rapid.
Dizolvarea imediată a parlamentului este un scenariu foarte improbabil: o reformă electorală recentă oferă o primă majoritate puternică pentru Camera Deputaților, în timp ce eșecul reformei constituționale a Senatului menține sistemul proporțional, ceea ce face ca cele două camere să fie ireconciliabile și o majoritate parlamentară cvasiimposibilă.
Formațiunea M5S, dată câștigătoare în sondaje în cazul unui scrutin majoritar, dorește să ajungă cât mai curând la urne, reformând dacă este necesar legea electorală în Senat pentru a o alinia celei din Camera Deputaților.
Dar cele mai multe dintre celelalte forțe politice, majoritare în parlament, refuză aceasta pentru a preveni tocmai o victorie a M5S. În schimb, ele pledează pentru o reformă a legii electorale în Camera Deputaților.
Revine președintelui Mattarella să decidă scenariul final. Arbitru în această situație, el trebuie să se asigure de existența unei majorități pentru a forma un guvern tehnocrat dacă dorește să evite, așa cum consideră mai mulți analiști, alegeri anticipate anul viitor.