Într-o declarație trimisă prin email, Barack Obama amintește că primul președinte al Statelor Unite, George Washington, și-a scris mesajul de adio în anul 1796, și precizează că își va rosti discursul în orașul său de adopție, Chicago.
'Mă gândesc la aceste remarci ca la o ocazie de a vă mulțumi pentru această călătorie uluitoare, de a celebra modurile în care ați schimbat în bine această țară în ultimii opt ani, și de a oferi câteva gânduri despre încotro ne îndreptăm cu toții din acest moment', a scris Obama, conform Agerpres.
Succesorul său la Casa Albă, republican Donald Trump, va fi învestit în funcție pe data de 20 ianuarie. În timpul campaniei electorale, magnatul a promis că va revoca unele din măsurile-far ale lui Obama, printre care reforma sistemului de sănătate.
'Din 2009, ne-am confruntat cu o serie de provocări și, la capătul lor, am ieșit mai puternici', a adăugat Barack Obama în declarație, lăsând să se întrevadă o temă din viitorul discurs.
'Aceasta s-a întâmplat pentru că nu am renunțat niciodată la credința care ne-a călăuzit de la întemeiere — convingerea noastră că, împreună, putem schimba în bine această țară', a mai scris actualul președinte american.